Tăcerea e ca mierea

 muiere rea, limbută,

Otrăvită, netăcută,

Nu înceta cu certatul,

Tot își judeca bărbatul.

El iar cu firea neghioabă

De bătăi o făcea toabă.

Așa ea ce să gîndește,

Într-o zi nu zăbovește,

Merge la o vrăjitoare,

Vestită fermecătoare,

Să roagă cu bună plată

Să-i facă să nu o bată.

Baba, fiind pricepută,

Cunoscu ca e limbută,

Și îi zise : -Fii în pace,

Eu cererea-ți o voi face,

Numai, draga mamii fată,

Du-mi-te în tîrg îndată,

Și vreme fără a pierde,

Cumpără un ulcior verde.

Apoi mîine des de noapte,

Fără vorbe, fără șoapte,

Mergi la fîntînă tăcută

Și ia apa nencepută,

Care iar tăcînd în tine,

S-o aduci aici la mine,

Ca s-o pui seara la stele

Cu descîntecele mele.

Așa femeia să duse

Și toate-n faptă le puse.

Luă ulcior, luă apă,

Tocma ziua cînd să crapă,

Îl duse la vrăjitoare

Și ea îl puse la soare.

Stătu pînă dimmeață,

Cu astupuș de verdeață.

Muierea cea îngrijată

Veni la ulcior îndată.

Baba cum o văzu-l scoase

Cu niște vorbe șoptoase,

Zicînd : -Dragă, iată-ți leacul.

Numai dă babii colacul,

C-am descîntat-o de pace

Și să vezi ce minuni face.

Atît numai, mamușoară,

Are o pază ușoară,

Adicăte : mă pricepe,

Cînd vezi că bărbatu-ncepe

Să te mustre, să te certe,

Nevrînd greșala să-ți ierte

Tu atuncea ia îndată

D-astă apă descîntată

Și o ține strîns în gură,

Să nu-ți pice picătură,

Pînă cînd vezi că el tace

Și de ceartă chefu-și face.

Ș-așa cum zic făcînd, mamă,

Scapi de rău cu bună seamă.

Deci ea asfel învățată,

Luînd ulciorul îndată

Și ducîndu-se acasă,

Veni bărbatul la masă,

Care d-o mică pricină

Începu să-i bage vină.

Ea ceva fără să zică

Merge, ulciorul ardică,

Ținu apă nencepută

Și rămase nebătută.

A doua zi așa iară,

Ș-începu bine să-i pară.

Trecu asfel săptămîna

Și n-o atinse cu mîna.

Într-acestea oarecine

Din rude la dînsa vine,

La care ea să plînsese

Și traiul rău îsi spusese.

0-ntrebă că ce mai face ?

Are cu bărbatul pace ?

Ea răspunse bucuroasă :

-Sînt, leica mea, sănătoasă,

De bătăi acum nu-mi pasă,

Am toată pacea în casă,

Că îmblinzii pe bărbatul,

I-a lipsit acum turbatul.

Ruda ei, vrînd s-o-nțeleagă,

0-ntrebă : -Cum făcuși, dragă ?

Atunci pățita să puse

Și toate de rînd le spuse,

Cum, ce fel făcu ea treabă

Ducîndu-se la o babă

Și, în scurt, acum, în gură

Cum ia acea băutură,

Pe loc bărbatul său tace

Și ceartă nu să mai face.

Iar ruda ei cu zîmbire

Zise la a sa vorbire :

-Nu, draga mea, acea apă,

Cum zici, de bătăi te scapă,

Ci tăcerea ta te face

Să aibi cu bărbatul pace.

Că țiind, cum zici, în gură.

Din acea descîntătură,

Vezi tu bine că, ferește,

Orcum să taci trebuiește :

Fii dar d-acum înainte

Cum te-a-nvățat baba minte;

Că tăcerea este miere

La cea mai amară fiere,

Tăcerea ț-a-ndulcit traiul

Și a contenit vătraiul.

Share on Twitter Share on Facebook