Un călător ostenind.

Și la un stejar sosind,

Subt umbra lui a șezut,

Să răsufle un minut.

Aci un bostan fiind

Și în el pepeni zărind,

Mergînd, unul a luat

Și supt copaci l-a mîncat.

Deci ochii-n sus ardicînd,

Gîndea-ntru sine zicînd

„Ce lucru nepotrivit

Dumnezeu a rînduit!

Că la un copaci asfel

Să facă rod mititel,

Iar la un vrej slab pe jos,

Așa rod mare și gros!”

Pe cînd aceste gîndea

Și cu ochii-n sus privea,

O ghindă s-a slobozit

Și toma-n nas l-a izbit.

Atunci el nasul suflînd

Zise iar într-al său gînd:

„Ce nesocotit sînt eu!

Bine-a făcut Dumnezeu.

Dar de nu era rod mic

Ș-era pepene, cum zic,

Așa-n cap de mă lovea,

Aci-n loc mă adormea.

Iar de era vrun dovleac,

Apoi nu-mi mai dam de leac.”

Multe un fel să gîndesc

Și altfel să potrivesc.