Mergând la bâlci un țigan

Să-ntâlni cu un țăran

Și stând se rugă de el,

Zicându-i: — Măi românei!

Tot mergi la ăl bâlci în deal,

De ce nu-mi lauzi ăst cal?

Fă-l tânăr, fă-l mânzuleț,

Ca să-l poci vinde cu preț;

Fă-mi ăst bine, românei,

Că ț-oi drege vrun ciurel,

Ori ț-oi pune vrun potlog

Laudă-l, așa mă rog!

Țăranul fiind iar un

D-ăi de palavre cam bun

Ș-altă treabă neavând,

Cu țiganu-n bâlci mergând,

Stătu cu el în obor,

Să-i fie lăudător.

Și zăbovind ei câtvași,

Iacă vine ș-un geambaș,

Care era iar țigan,

Geambaș fără nici un ban.

Privi calul colea, ici,

Îi dă de încerc un bici,

Și la dinți dacă-l cată:

— Ce îmi ceri — îl întrebă —

P-astă mârțoagă de cal,

Ca să-l arunc după mal?

Românul ce aci sta

Și la dânsul asculta:

— Ce! jupâne, — zise el —

Nu te uita că-i astfel,

Uite, zboară ca un zmeu,

N-am bani, că l-aș lua eu;

întrece pe armăsarul,

N-are ce-i face ogarul.

Să-ți spui drept, păcat că-l vinde,

Dar nici cu dânsul nu-l prinde,

Că nu îi știe merchezul

Și să-i pipăie lui miezul;

El e stăpân, cum vezi bine,

Și nu îl știe ca mine;

Mergi cu el la vânătoare

Și uite, îți fac prinsoare,

Iepurele-n pârlitură,

Dai cu el prin arătură

Și în fuga lui a mare

Îl prinzi cu mâna călare.

Țiganul ce l-a adus

Și să-l laude l-a pus,

Cum căsca gura la el

Și îl auzi asfel,

Zise: — Zău! uite aici,

D-ar fi calul meu cum zici,

Că e armăsar și mânz,

Pre legea mea, nu-l mai vânz.

Dar geambașul, neaoș hoț,

Deprins la așa negoț;

— Stai — zise — să-l încerc eu,

Să-mi dau și cuvântul meu.

Și cum l-a încălecat,

Drept la Giurgiu a plecat.

Ei au rămas așteptând,

Cine știe până când

(Lăudărosul râzând

Și vânzătorul plângând).

Și săracul păgubaș

Tot căutând pe geambaș,

Îl găsi după un an

în cârciuma unui han;

Și ducându-l în obezi

La ispravnic, cu dovezi

Pentru calul cel furat,

Ispravnicul l-a-ntrebat:

— Ce ești, țigane? — Geambaș.

— Dar calul cum îl furași?

— Să mă bată Dumnezeu

D-oi fi furat calul eu,

Calul, zău, e vinovat,

El pe mine m-a furat.

— Auzi, auzi, cal mișel!

Cum te-a putut fura el?

— Coconașule! să-ți spui,

Eu vrând pe el să mă pui,

Să fac împrejur un cerc,

Să văz cum e, să-l încerc,

El, cum l-am încălecat,

Spre Giurgiu a apucat;

Și fugi! fugi! pogoară urci!

Ca să mă vânză la turci;

Când la Giurgiu ne-am văzut,

El turcește n-a știut,

Ci cât știam eu nițel,

Ceat-pat, l-am vândut pe el.

— Dar banii ce i-ai făcut,

Dacă zici că l-ai vândut?

— Mă temui de niscai hoți

Ș-îi băui pe loc pe toți.