Fă bine, ș-îl aruncă-n drum.

Că

A face bine e totdeauna mai bine decât a face rău.

Binele, zic, nu se face

Numai la cine îți place,

Ci binele este bine

Să-l faci la fieștecine.

Chiar și

La cel ce te dușmănește,

Tu cu bine-i răsplătește.

Că

De te latră vreun câine,

Astupă-i gura cu pâine.

Știind că

130

Orice la voile tale

Cu răul nu-l scoți la cale.

Iar

Binele pe om îl scapă

Cu vreme de foc și apă.

Dar vei zice:

Să ne luăm după lume.

Și

Ce o face lumea să facem și noi.

însă

Ce avem cu lumea? Lumea ca lumea, și noi ca noi.

Alții dacă ș-o scoate ochii, și noi nu o să scoatem.

Alții de o da în gârlă, și noi nu o să ne-necăm.

Fiecine ce face, pentru el este.

Cum își va așterne, așa va dormi.

Cum își va găti, așa va prânzi.

Nu trebuie să imităm decât p-acei ce-i vedem făcând bine.

Că

Setosul bea apă din orice lac

Mulți zic că

Răul cu rău se gonește

Și

Fă-i rău, că te pomenește.

Dar

Cât e cerul departe de la pământ.

Atâta n-are

Asemănare.

Pentru că

Omul la rău aleargă cu armăsarul și la bine merge cu carul.

Răul lesne îl face omul, dar binele anevoie.

Și

Cu vreme toate se fac bune.

Numai

Vremea ce a trecut nu se mai întoarce.

Dar

Binele ce-l faci la oarecine

Ți-l întoarce vremea care vine,

Vei auzi numai:

Vine binele ca albinele.

Și apoi

Bine, bine peste bine,

Când vine e tot mai bine.

Că

Cine face bine, bine găsește,

Cine face rău, rău-l însoțește.

însă

Totdeauna fapta bună

Este tuturor cunună.

Căci

Fapta bună în viață

La norocire înalță.

Și

Faptele bune în lume

îți las nemuritor nume.