SIAO-SIN.

Singapore, 12 august.

PE CARTEA DE VIZITA scria:

SIAO-SIN Medium of First Class

BATAVIA.

Spiritele, cu înşelăciunile lor, sistemele şi misterele lor, îmi sunt odioase. Răspunsei că sunt bolnav şi că nu pot să-l primesc. A doua zi primii această scrisoare: „Scumpe domnule Gog, Aţi fost nedrept. Dacă m-aţi fi lăsat să vorbesc numai un moment cu domnia-voastră, părerile domniei-voastre preconcepute ar fi dispărut. Căci, având puterea de a citi gândurile de la distanţă am aflat motivul refuzului domniei-voastre. E un motiv pe care-l respect şi pe care chiar îl împărtăşesc. Nici eu nu vreau să am de-a face cu morţii. Numai un medium vulgar se ocupă cu evocarea fantomelor şi – să nu se supere Richet şi Oliver Lodge – cu puţine garanţii de autenticitate. Spiritele morţilor continuă să trăiască? Pot să se reîntoarcă pe pământ? Există metodă sigură pentru a intra în legătură cu ei? Toate acestea nu mă privesc. Dar cei vii, domnule Gog, există. Realitatea lor nu poate fi pusă la îndoială. Ei trăiesc aici, pe pământ! Şi putem să intrăm în legătură cu ei, chiar dacă sunt foarte departe. Principiile mele nu se sprijină pe nimic misterios, ci sunt foarte solide. Arta mea – mai bine zis darul meu – stă în a evoca pe cei vii. Fantome, dacă vreţi, dar fantome ale fiinţelor care există cu adevărat, în altă parte a pământului. Puterea mea de medium e pusă în serviciul celor despărţiţi, a celor nefericiţi, a prietenilor, a amanţilor, a curioşilor.

Aţi încercat vreodată să trăiţi departe de o fiinţă iubită? De câte ori pe zi n-aţi dorit s-o vedeţi, să-i vorbiţi fie numai şi o clipă! Există scrisorile, e adevărat, dar ele nu sunt persoana însăşi: ci abia un mic fragment din gândirea sa. Iar fotografiile sau portretele nu pot înlocui prezenţa sa dulce şi reală. Câteodată vă apare în vis, dar cât de nesigură e viziunea şi cât de tristă deşteptarea!

Puterea mea de medium e un balsam minunat pentru durerile celor ce sunt despărţiţi. Eu îmi iau obligaţia să fac să apară, în camera domniei-voastre, în timp de o oră orice persoană doriţi, chiar dacă în acel moment locuieşte la antipod. Şi fără ceremonial sau ritualuri magice: eu nu sunt, nu uitaţi, un necromant sau un evocator de morţi. Las pe morţi în grija lui Conan Doyle şi-a discipolilor săi naivi. Eu lucrez cu cei vii, în folosul celor vii. Îmi e de ajuns o cameră puţin întunecoasă, o maşină de încălzit şi un fotoliu: nimic altceva. Îndată ce mi-aţi spus numele, semnalmentele şi reşedinţa bărbatului sau femeii pe care doriţi să-i vedeţi, eu mă cufund în gânduri şi mă concentrez. La o sută sau la zece mii de mile departe de noi, bărbatul sau femeia se simt cuprinşi de o uşoară somnolenţă şi adorm. Dacă evocarea se poate face în timpul în care presupunem că persoana chemată doarme somnul său natural, e cu atât mai bine: efectele sunt mai rapide.

După o aşteptare, care rareori trece de patruzeci de minute, puteţi vedea în cameră un fel de nor, care poate fi galben închis sau de culoare purpurie. Şi încet, încet, din acea pată ceţoasă se desprinde figura aceluia sau aceleia pe care doriţi s-o vedeţi, cu fizionomia sa precisă, abia mai puţin fluidă decât ar fi în carne şi oase. Nu vă miraţi dacă are înfăţişarea puţin rătăcită. Întrebaţi-o fără a pierde timpul: vă va răspunde cu voce înceată şi obosită, dar perfect inteligibilă. Nu vă apropiaţi totuşi şi n-o atingeţi: ar fi teribil pentru domnia-voastră şi pentru acela sau aceea pe care o iubiţi. Viziunea nu poate dura decât câteva minute: o veţi vedea absorbindu-se în pata de aer şi dispărând. Caut acum mijlocul de a obţine o durată mai lungă; şi am speranţa că voi reuşi.

Să ştiţi că alegerea domniei-voastre e nelimitată. Nu e deloc nevoie să fie vorba de o persoană pe care o cunoaşteţi. Dacă v-ar face plăcere, într-o zi, fiind în America, să vorbiţi cu Lloyd George, cu Stravinski sau cu regele Alfons, nu e nici cea mai mică greutate. Propria lor fantomă v-ar apărea în condiţiile anunţate şi aţi putea să puneţi acestor personaje ilustre întrebările care v-ar plăcea. Cu sistemul meu, nu mai e nevoie de călătorii lungi, nici de a aştepta o audienţă spre a obţine o convorbire cu celebrităţile lumii întregi. După câte am aflat despre Domnia-voastră, mi se părea că un asemenea joc ar fi putut să vă facă plăcere.

Sunt sigur că nu veţi pune Ia îndoială exactitatea celor expuse. Cunoaşteţi, desigur, cărţile clasice ale lui Myers, Gurney şi Padmore, despre Phantasms of Living. Aceştia se ocupă de o infinitate de cazuri de telepatie vulgară, adică de apariţia la distanţă a morţilor şi a celor vii. Ceea ce e posibil de la sine, fără intervenţia voinţei, mi se pare că ar trebui să se obţină metodic şi în urma unei sforţări determinate. Am încercat – şi am reuşit.

Eu sunt – după cum arată numele – chinez, dar am studiat mulţi ani în Europa: la Geneva, Lipsca şi Londra. Cu toate acestea, n-am făcut altceva decât să dezvolt, după principiile occidentale, unele indicaţii preţioase găsite în cărţile şcolii taoiste. Restul, adică succesul meu, îl datoresc unor calităţi înnăscute şi unui riguros exerciţiu.

Dacă opera mea poate să vă fie utilă, puteţi telefona la World's Hotel, camera nr. 354. Rămân aici încă două zile.

Cu toată sinceritatea, al domniei-voastre, SIAO-SIN.”

N-am răspuns la această scrisoare; nici n-am telefonat. Acest Siao-Sin pare o persoană raţională şi serioasă şi poate că promisiunile sale nu-s zadarnice. Dar m-am tot gândit şi m-am tot gândit. În nici un colţ de lume nu există, în acest moment, o fiinţă, bărbat sau femeie, pe care să doresc s-o văd sau s-o revăd. Siao-Sin n-a făcut altceva decât să-mi evoce perfecta mea singurătate.