Am nevoie de oameni

Am nevoie de oameni:

ei sînt răscumpărarea

singurătăţii mele de fond,

oameni la metereze,

oameni în paranteze,

oameni peste tot,

ştiu legea firii,

toţi murim,

unii oameni îmi sînt mai apropiaţi,

alţii mai depărtaţi;

mă uit la ei,

şi nu mă pot hotări.

cine urmează să moară;

nici să mor în locul lor n-aş vrea,

dar nici ei în locul meu,

seara e albastră

ca spirtul medicinal

şi ca ochii morţii.

Am nevoie de oameni,

dar prin maternităţi

presează nou-născuții,

„faceţi-ne loc,

sîntem prea mulţi,“

eu nu pot face parte

din plutonul de execuţie,

nici măcar să mă gîndesc nu pot

că mîine va lipsi dintre noi

cel mai neînsemnat,

paznicul schițului de la Tarniţa

sau biata nevastă-sa,

suferindă de 17 ani

cine-mi dă dreptul

să fac matematica morţilor,

eu sînt așa de prost şi de sentimental

că-i plîng şi pe soldații români

morți în filme.

Nici o moarte nu vine la timp,

toate morțile vin prea devreme,

toate morţile au prioritate,

viaţa pare un răsfăț,

un detestabil privilegiu,

agenţiile de știri în lume

care dacă n-anunţă morți

dau faliment.

Eu sînt în cu totul altă circumscripție,

eu judec altfel,

eu exagerez altfel,

agenția mea de știri

nu anunță decese,

eu cred

că n-are dreptul să moară

nici un cîine,

e loc destul pe pămînt

Și pentru faună

și pentru floră,
și pentru toate experimentele practice

și pentru toate speculațiile teoretice,

e loc destul

degeaba intră ucigașii în panică,
e loc destul,
chiar și pentru ei e loc,
chiar și ei au nevoie de oameni,

Am învăţat

un nou fel de condamnare :

să fii privit în ceafă,

să se uite oamenii

în ceafa ta ;

după cîteva ore de priviri în ceafă

te vei simţi ghilotinat.

Am nevoie de oameni,

uite, încep să nu mai suport

întrebările nepoatei mele

în care mă recunosc pe mine mic

întrebîndu-mi bunicii :

de ce mor oamenii,

de ce îmbătrînești, tată mare.

cum să fac eu să te ţin tînăr,

de ce tremură mîna tatălui meu.

De la Shakespeare la Andreea

nu e decît un pas,

știu că nici unul dintre ei

nu-l va face,

dar întrebările acestea naive

sînt haina de zi cu zi

a unor geniale întrebări de duminică,

și totuși, mulți oameni

prea mulţi oameni au murit,

averea cimitirelor a sporit,

parcă ar mai fi avut loc

un nou război mondial.

toate naţiile pierd,

nu cîştigă nimeni.

a avut loc

un război mondial secret,

pe care nu l-a cîştigat nimeni.

Share on Twitter Share on Facebook