Aideți, cântece de toamnă,

Flori de vis și vreme rea,

Aideți, dulcea voastră doamnă

Să v-asculte nu mai vrea.

E copil, vrea să petreacă

Și râzând să fure minți,

Vouă glasul vi-l îneacă

Plânsul mutei suferinți.

Aideți și când pacea serii

De urât vă ține-n mers,

Voi să nu cerșiți durerii

Mângâierea vreunui vers!

Poate-n seara fumurie,

Strânsă-n șoldurile rochii,

Către voi să-și plece ochii

Arși d-o lacrimă târzie.

Dar atunci voi fi departe;

Și-n pustiul nepăsării

Voi opune-n van uitării

Amintirile deșarte.

Și târziu, poate-ntr-o carte,

Voi închide-n ritmuri vagi

Visul ochilor ei dragi

Și iubirea-mi fără parte!