Scena 15 

IONICĂ, 
OLGUȚA 

IONICĂ: Drum bun, 
RADUle, drum bun!... (se învârte fără rost. Pare amețit, își ia pălăria; ar vrea să plece și nu se îndură. Tresare, uitându-se afară, șoptit.) Ce îngrozitor gonește! 
OLGUȚA (intră repede): Cine a trecut călare în goană? 
RADU? (Uluită.) A plecat? (Șoptit.) A plecat? De ce-a plecat așa? De ce?... De ce gonește calul? 
IONICĂ (își face curaj, se hotărăște): Domnișoară 
OLGUȚA... 
OLGUȚA (dând din cap): A plecat... așa! 
IONICĂ: Domnișoară 
OLGUȚA, de mult voiam să vă spua ceva... 
OLGUȚA: Spune, 
IONICĂ. 
IONICĂ: Domnișoară 
OLGUȚA, noi ne știm de mici. Am crescut laolaltă, ne-am jucat împreună și ne-am înțeles totdeauna... 
OLGUȚA (curg lacrimile șiroi din ochii ei): De ce-a plecat așa? 
IONICĂ (primește lovitura și cedează): Așa-i că-l iubești mult? (
OLGUȚA izbucnește în plâns și se întoarce cu spatele. 
IONICĂ își ia pălăria și, hotărât, liniștit, aproape senin, pleacă încet, ca un om care n-o să se mai întoarcă.)