Scena 6

TAKE, IANKE, CADÂR dormind, IONEL și BABA SAFTA 

IANKE: Pii! Uite baba Safta! Să vezi că tot săpun vrea. Eu dorm. Să nu mă mai trezești, ticălosule, că te ia mama dracului!

BABA SAFTA: Dom' Take, stafide ai?

TAKE: Am, o sută douăzeci și opt kilogramul!

BABA SAFTA: Scumpe foc maică, nu pot să dau atâtea parale pentru o pustie de colivă.

TAKE: Nu pot mai ieftin babă, încearcă și dumneata alături.

BABA SAFTA: Jupâne! (îl zgâlțâie.) Jupâne!

IANKE: Ce vrei? Iar săpun? N-am săpun!

BABA SAFTA: Nu, stafide!

IANKE: Ihâ! Cât? 

BABA SAFTA: O jumătate de kilogram pentru o colivă!

IANKE: Ce vorbești? Îți faci coliva de pe acu?

BABA SAFTA: Eh! Pomană, maică, pomană.

IANKE: Dar eu nu dau de pomană.

BABA SAFTA: Știu, maică, dar poate lași mai ieftin.

IANKE: Mai ieftin! Decât cine mai ieftin?

BABA SAFTA: Ia, decât dom' Take aista. Tare s-a mai scumpit și el. Parcă n-ar fi suflet de creștin. 

IANKE: Bine c-am ajuns eu! Ce te făceai dumneata altfel? Ei, și cât ți-a cerut Take?

BABA SAFTA: O sută douăzeci de lei maică - avere!

IANKE: O sută douăzeci de lei? Ce vorbești? Așa de ieftin? De unde a scos el așa un preț? Să știi că sunt false. Eu nu pot să le dau fără o suta patruzeci.

BABA SAFTA: Ei hai o sută douăzeci! Că nu vreau să mă mai întorc la el.

IANKE: Așa să am eu bine dacă pot mai jos de o sută optzeci.

BABA SAFTA: N-am făcut nici o treabă... Dar turcu de ce nu ține stafide?

IANKE: Întreabă-l pe el.

BABA SAFTA: El dă ieftin, săracul, îi bun suflet de creștin.

IANKE: Ce să-i faci? Dacă Dumnezeu n-a vrut să ne facă turci pe toți!

BABA SAFTA: Da bomboane n-ai, maică?

IANKE: Asta ține numai Cadâr. Așa e învoiala noastră. Ce ține el, nu ținem noi.

BABA SAFTA: Așa?

IANKE: Păi ce, n-are drept să trăiască? Din ce să trăiască?

BABA SAFTA: Apoi, cumpăr de la el... Bună ziua, maică! 

(Și baba trece la Take în prăvălie.) 

IANKE: Buna ziua!(Iese în prag și șade iar pe scaun.)

IONEL (intră în prăvălie după babă): Stafide? Tată, cât dai stafidele?

TAKE (de dincolo): O sută douăzeci și opt, tată.

BABA SAFTA (încet lui Ionel): Mai ieftin nu se poate, maică?

IONEL: Nu dă voie stăpânul. Dar hai să-ți mai las eu de la mine opt lei.

BABA SAFTA: Așa, maică, așa. Să trăiești! Dar bomboane n-aveți?

IONEL: Tată, bomboane n-ai?

TAKE (de dincolo): La Cadâr! 

BABA SAFTA: Ooof! Că greu e când trebuie să târguiești de la străini!... Bomboane! (Iese, îl scoală pe Cadâr.)

IANKE: I-ai lăsat mai ieftin?

IONEL: Eh! Câțiva lei!

IANKE: Prost, prost, foarte prost! Mâine vine să ceară pe degeaba. Hai să zic să fii cinstit și să nu dai lipsă la cântar. Dar inima bună la negustorie...

IONEL: Știu, dar dumneata de ce n-ai vrut să-i vinzi? Știu că ai aceleași prețuri ca tata, nu? 

IANKE: Ce? Facem aici hoție de clienți, pentru un fleac de cinci parale? În mahalaua asta n-avem prăvălie decât noi doi. De la el cumpără creștinii și de la mine ovreii. Cine nu-i nici creștin, nici ovrei, cearcă pe unde poate, ca zgârcita asta de babă ori scârbosul cela de Ițic. Pe așa niște clienți poți să-i dai dracului,că nici noi nu sărăcim, nici dracul nu câștigă.