Scena 12

IANKE și CADÂR 

CADÂR: Asta nu bun, bre. Asta acum nu bun! Primejdie mare la voi estem. Lume supărat tare apoi estem. Nu cumpărat nimic prăvălia... alta făcut... greu! Primejdie mare la voi...

IANKE: Crezi?

CADÂR: Cadâr bine gândit și scapare bun găsit, voi trebui copii lasam fugim... departe voi. Bani dat la ei... ei fugit sus la tren... puf, puf... iute mergem... la ceas Galați ajuns... voi nimic știut... La lume spus: voie nu dat și copii singur, fără voie, plecat... Atunc lumea nu suparam.... nenorocire estem.. lumea bun la nenorocire de la om estem... nu suparat aratam... Pricepem, Ianke bre?

IANKE: Aista e așa un plan... că-i o idee bună. Dar poftiml Ce facem cu Take? A spus că nu mai vrea el.

CADÂR: Take nu vrei! Take nu vrut de la capat... El ai bucluc la inima... el ai negru la inima... batrân bucluc… El nu vrei faci fericire la copil!

IANKE: Dar ce? Vrea să-și nenorocească copilul?

CADÂR: Nu știi!

IANKE: Dar el nu pricepe că-l nenorocește! Cum să facă el o treabă ca asta? Ce nu-i copilul lui? Ei, dobitocul! Apoi chiar că ar avea dreptate lumea să zică că nu-i al lui... Tot nu seamănă eu el... nu-i așa că nu seamănă? Și mai bine că nu seamănă cu așa un dobitoc!

CADÂR: Ionel nu copil de la Take estem!

IANKE (uluit): Ce spui?

CADÂR: Ianke. Frate! Ascultam Cadâr! El spunem acum lucru, taina mare! Ionel copil de la Cadâr estem...

IANKE: Ce vorbești? Săracul Take! Așa o surpriză pentru el...

CADÂR: El nu știi... el nu trebuie știm, Ianke, juram, la Take nu spunem.

IANKE: Și el nu știe?

CADÂR: Nu știi... bănuit numai. Asta negru la inima la dânsu estem!

IANKE: Ei, și cum ai putut tu să faci așa un lucru, bre Cadâr?

CADÂR: Eh! Ianke bre! Cadâr tânăr fost, nevasta de la Take tânăr fost! Singur azi mine ramas... Take afaceri Galați! Inima păcătos păcat făcut... Asta adevărat estem. Take la Ionel nu mult iubeștem... el inima îndoit estem. El bani de fugă nu dam; el voie nu dam, el ajutor nu dam. Nu așteptăm. Dam noi; Ianke bre, împrumute la mine douazeci mii lei.

IANKE: Ce să faci cu ei?

CADÂR: Cadâr dai la Ionel... copil de la el! Cadâr n-ai bani... dar Cadâr muncețtem, tot la viața munceștem... la Ianke înapoi dam.

IANKE: Ce să te împrumut pe tine? Lasă că am eu grija să dau fetei! Ce, crezi că n-am să dau? Ce, eu sunt Take?... Ce? Eu?... (și deodată face ochii mari.) Ei comedie! Dar te pomenești că... Te pomenești că-i adevărat cu fata. Ei, așa o poveste ar fi teribil!

CADÂR: Ala nu adevărat.

IANKE: Ascultă, Cadâr, te rog să nu glumești cu mine. Scoate ghimpele ăsta din inima mea... că eu singur nu pot să-l scot... și degeaba jură Take, că tot nu pot să-l scot. Ana e fata mea? Adevărat că-i fata mea?

CADÂR: Asta țșim Cadâr! Bine știm! Pe Allah juram! Avem frica Ianke bre! Ala al tău fata estem! Acum dui bani la Cadâr?

IANKE: Acum de ce să nu-ți dau! Și drept să-ți spun, am așa o fericire... nu știu... se duce o fat, dar parca o câștig... Parc-a înviat din morți... și zău că-mi pare bine și de Ionel că-i amestecat... Parcă se bagă de seamă mai puțin... Devine o căsnicie așa ceva mai internațional... Săracul Take... de el îmi pare rău! Dar dă-l dracului, că dacă nu era așa, îmi nenoroceam fata. Tot răul cu câștigul lui. Eu mă duc să aduc banii și să-i dau fetiței.

CADÂR: Și tot la el dai și pentru Cadâr... Spune asta de la Cadâr... pentru Ionel. Eu chemam Ana, apoi plecam acasă... (Ianke intră în casă.)