Scena 15

IANKE, TAKE 

IANKE: Și dobitocul cela de Take stă în casă! Să vezi că încurcă lucrurile și nu pot copiii să fugă... și nu au decât un sfert de ceas... (Strigă.) Take! Take!

TAKE (ieșind): Ce-i?

IANKE: Ce stai în casa? Pe așa o vreme? Nu-i cald în casă?

TAKE: Ba da. Am și nădușit!

IANKE: D-apoi eu… E, ce să-i faci! Greu...

TAKE: Greu!

IANKE: Dacă așa a fost să fie!... Dacă a vrut Dumnezeu așa!

TAKE: Ai dreptate... Nici nu știi câtă dreptate ai.

IANKE: Poate că tot știu...

TAKE: Nu, nu știi...

IANKE: Cadâr, unde-i?

TAKE: S-a dus acasă, să se culce.

IANKE: Eh! Lui ce-i pasă!

TAKE: Adevărat!

IANKE: El n-are copii!

TAKE: N-are!

IANKE: Oricum ia și el parte...

TAKE: Ei da, se și cade.

IANKE: Sigur că se cade... au crescut pe lângă el, parc-ar fi puțintel și copiii lui.

TAKE: Da, ai dreptate, (îl vede pe Ianke tresărind.) Ce-i? Ce ți s-a părut?

IANKE: A! Nimic! O trăsură s-a depărtat.

TAKE: Da... uite... nu se mai aude...

IANKE: Îhâ...

TAKE: S-o fi ducând la gară.

IANKE: Te pomenești... nici n-ar avea unde să se ducă la ora asta.

TAKE: Da.

IANKE: Acuși trece și trenul.

TAKE: În câteva minute.

IANKE: Și gata, se liniștește.

TAKE: Se liniștește.