Scena 7

IANKE, TAKE și CADÂR 

CADÂR: Ei! voi, ce facem bre!

IANKE: Stam!

CADÂR: Cu copii ce facem? Asta mare durere bre! Aici, la casa, voi liniștit ciubuc tragem... dar copiii acolo stau și plângem.

IANKE: Apoi știam eu. Nu ți-am spus? Plâng și stau la tren! Noroc că nu mai trece decât un tren până mâine dimineață...

CADÂR: Ianke bre, păcat mare facem ala gluma de la noi... Ana-Aniki tot la ziua plângem. Asta plâns la inima cădem... pârjol la inima facem... la piept ardem... boala la piept căpătam... Asta plâns sămânță la ala oftica estem...

IANKE: Ei, taci din gura odată. Ce poftești să mai fac?

CADÂR: Dai la ei voie. Călcam la inima o dată! Nu -avem frica de la gura haina care poate vorbește afara de la gard... la ulița. Acolo tot câne lătram, tot lături vărsam, tot gunoi estem... Grijim curat în casa. Voi estem, cum casa de la voi estem. Numai afara de la ulița, altfel vopsit estem.. Aici la înauntru la fel de tot estem... degeaba alta cum este cautam. Bre Ianke, frica gura de la lume avem?

IANKE: Dar nu-i vorba numai de lume.

CADÂR: Atunci care frica estem, bre? Neamuri de la tine?

IANKE: Dar n-am nici un neam.

CADÂR: Atunci care frica estem? De la ala Dumnezeu al vostru, frica estem? Răspunde bre!

IANKE: Dar și asta... și la urma urmei ce mă tot întrebi? Ai ajuns judecător? Tu de ce nu te-ai însurat cu creștina ceea cu care te-ai iubit?

CADÂR: Eee! Asta bine vorbit, Ianke! Asta moarte la inima mea fost! Și Cadâr nu vrei, asta moarte de la inima de la Ana estem!... Cadâr știi ce moarte estem. Văzut la el. Simțit la el. Viața păcătos de la Cadâr, cum icoana vede de la Ana. și Cadâr nu vrei... și nici : Ianke nu vrei. Și nici Take nu vrei! Ascultă bre Ianke, tu tare supărat dacă fata de la ala Leibovici băiat creștin iubește?

IANKE: Dar dă-i dracului! Treaba lor! N-au decât să se iubească!... 

CADÂR: Băiat creștin este, fata ovreică este.

IANKE: Ei, și ce-mi pasa mie! Treaba lor!...

CADÂR: Ovrei de la tine de la inima, nu supărat foc? Bun! Dacă Ana fata de la tine nu fost... dacă nevasta făcut Ana și nu Ianke fost tata?

IANKE: Ia nu mai vorbi degeaba.

CADÂR: Ianke bre, uite, tu! Zicem așa: Take mort estem! Și Cadâr venit aici cu Ianke așa spus: Ianke bre... Ana, fata de la Take estem... nu fata de la tine.

IANKE: Ce ești nebun?

CADÂR: Allah știi! Așa zicem! Nevasta al tău frumos ca soarele fost. Take frumos fost. Tu urât fost... Nevasta al tău iubit Take...

TAKE: Ia lasă, mă Cadâr...

IANKE: Vorbește așa niște prostii, că-ți vine să turbezi... ori să mori de râs.

CADÂR:Nu râdem, Ianke, răspundem... Ce facem? Fata atunci jumătate creștin estem... Răspundem Ianke!

IANKE: Dar nu răspund deloc... La așa o idioțenie nu răspundem!...

CADÂR: Tu plecat. Armata făcut. Nevasta singur lăsat... Aici Take singur fost cu nevasta al tău... TAKE: Ei de, nu întinde gluma, turcule, că mă superi!

IANKE: Ia stai, stai. Te rog... lasă-l să vorbească!

TAKE: Ei, știi că-mi place?

IANKE: Dar ce, aci e vorba să-ți placă ție? Să-mi placă mie... că aici e vorba de mine...

TAKE: Ba mie mi se pare că-i mai mult vorba de mine...

IANKE: Și mă rog de ce te superi? Ei știi că asta e așa un lucru curios! Ai vreun interes să nu vorbească?

TAKE: Dar n-are decât să vorbească! Poftim!...

IANKE: Mersi! Ei, Cadâr, acu zi mai departe, că ne-a dat voie boierul să vorbim de nevastă-mea. TAKE: Tu ești mai nebun că el! Treaba voastră! Vorbiți ce vreți!...

IANKE: Tocmai asta vrem! Spune, Cadâr! Și ce-a fost când am făcut eu armata? Că-i adevărat, tu nu erai însurat, și Cadâr era aici.

TAKE: Ei și ce-s vorbele astea? Ce-i dacă era aici?

IANKE: Te poftesc să nu țipi! Ori îl lași să vorbească, ori înțeleg tot! Și atunci vă dau dracului cu fată cu tot!

CADÂR: Bun! Bun! Bun! Ianke bre! Cadâr asta vrut ajungem! Fata putem mărita cu creștin. IANKE: Ia lasă-mă acum în pace cu chestia asta. Mie să-mi spui ce rost au toate bâiguielile de adineaori!

CADÂR: Nu! Întâi tu! Putem măritam cu creștin? Fata jumătate creștin. Spune!

IANKE: Dar ce mă privește pe mine? Mărit-o cu cine vrei! S-o mărite el, poftim! Dacă-i a lui, ce mă mai întrebi pe mine?

TAKE: Bine, mă Cadâr, ce naiba ți-a mai trecut prin cap?

IANKE: Te poftesc pe tine să taci, că tu ești mort!

TAKE: Ești nebun! (Se ridică și trece în stânga.)

IANKE: Mă privește cum sunt! Cadâr, te rog să spui ce știi. Că tu trebuie să știi ceva! (Lui Cadâr.) Spune! Ce știi?

CADÂR: Linișteștem, Ianke, Cadâr nu știi nimic.

IANKE: Atunci ce bănuiești?

CADÂR: Cadâr nu bănuit nimic!

IANKE: Atunci de ce spui că a fost ceva!

CADÂR: Cadâr nu spui că a fost.

IANKE: Dar poți să juri tu pe Mahomed al tău că n-a fost nimic ?

CADÂR: A! Asta nu! Asta numai Take putem spune!

IANKE (lui Take): Acu ce stai? Spune!

TAKE (supărat): Ai spus că sunt mort! Iată că sunt mort și nu vorbesc!

IANKE: Ascultă. Nu vă jucați cu așa un foc! Treizeci de ani nici nu m-am gândit că s-ar putea să... și acum îmi vârâți în cap așa o idee... că-ți vine să înnebunești...

TAKE: Bine, mă nătărău bătrân, se poate să crezi tu așa ceva?

IANKE: Nu așa! Nu mă lua pe mine așa. Te rog să juri! Să juri pe mormântul nevestei tale și pe mormântul nevestei mele!...

TAKE: Ei poftim jur.

IANKE (domolit o clipă, dar imediat): Și chiar dacă a fost ceva tu ai să juri...

TAKE (foarte serios, luându-l de brațe): Mă, Ianke! Uită-te ici în ochii mei... mă uit cu treizeci de ani de prietenie, înțelegi tu? Să mă trăsnească Dumnezeu în clipa asta, de-i adevărat o vorbă!

IANKE (o clipă, apoi răzbunător, violent, lui Cadâr): Și chiar dacă ar fi fata lui, tot nu se poate mărita cu el, că-i soră, păcătosule! Iaca așa!

CADÂR: Da Ianke bre, dar și eu fost tânăr!

IANKE: Ce? Acuma tu?

CADÂR: Nu cu nevasta al tău... nevasta al lui...

TAKE: Ia nu mai porni altă prostie...

CADÂR: Eu cunoscut nevasta al tău înainte de tu cunoscut la el... Asta tu știm... iubit nevasta al tău, și ea iubit la mine înainte... asta tu știm...

TAKE: Da, dar eu îmi făcusem armata...

CADÂR: Dar și mult negustorie la Galați făcut... mult pe ala drum fost.

TAKE: Ei acu te rog să nu faci cu mine joaca pe care ai făcut-o cu Ianke! Te rog!

IANKE: Dar ce, tu crezi că asta o face cu tine? Tot cu mine o face. Ăsta vrea să dovedească că chiar fata dacă ar fi a ta, Ionel ar putea s-o ieie!

TAKE: Dar fata nu-i a mea, mă?

IANKE: Dar de unde vrei să știu eu că ea mea? Poți tu să juri!?

TAKE: Asta cum am să jur?

IANKE: Apoi vezi! Vezi ce idee poate să vâre în capul unui om un ticălos de turc?

CADÂR: Lasam fata, luat Ionel! Bre Ianke, bre! Cadâr iubeștem la voi. La toți voi iubeștem! Ca viața lui iubețem. Asta tot gluma fost... asta încercare fost. Vrem arătam la Ianke: creștin, ovrei, turc totuna estem... Acum nici Ianke, nici Take nu spus... o dată măcar... ăla creștin, ala ovrei. Acum gândit supărare făcut, înșelat copil pierdut... Ascultam vorba la Cadâr: unde lacrima picat, unde inima tare bătut, unde nuca dinlăuntru la viața este... om este bre, nu ovrei, nu creștin, nu turc... Asta coaja estem... buna estem. Dar nu nuca estem!... Cadâr știm vorba de la Allah: nu păcat nuca ala fără coaja... păcat ala coaja fără nuc... Ianke bre! Pricepem inima de la bătrân Cadâr?

IANKE (trezit din gânduri): Mai bine! că dacă era fata lui Take, era soră cu Ionel și atunci chiar nu putea s-o ia deloc! Și era păcat!

CADÂR: Ei, facem la ei o bucurie mare?

ANKE: Ce zici Take?

TAKE: Da! Eu ce să zic... aș fi bucuros să limpezim lucrurile !

IANKE: Da, dar ce te faci cu mahalaua? Ce-o să zică mahalaua?... Parcă văd că pățesc ce-a pățit păcătosul de Herțcu. Nu mai calcă nici o gâscă chioară în prăvălie la el. Toți târguiau de alături! Să ajung la faliment ca el?

TAKE: Da. Asta-i adevărat!

CADÂR: În mahalaua asta, numai voi doi negustori suntem.... Altul nu venim... Creștin dacă supărat de la Ianke cumparam... ovrei dacă supărat de la Take cumpăram. Socoteala tot... tot rămânem…

IANKE: Dar asta poate că nu-mi convine mie.

TAKE: De ce, mă Ianke?

IANKE: Eu știu că ovreii mei or să cumpere de la tine, că sunt țâfnoși. Dar cine-mi garantează mie că creștinii tăi or să cumpere toți de la mine.

CADÂR:Voi la fel câștigat până la astazi... nu-i adevărat? Atunci o singură prăvălia făcut și amândoi... la jumătate avut!

TAKE: Asta-i foarte bine!

IANKE: Ei așa da! Știi că-i deștept dobitocul! Tot vroiam noi să facem o asociație.

TAKE: Și atunci-spargem zidul de la mijloc...

IANKE: Că-i foarte subțire și nu costă mai nimic!

TAKE: Rafturile-s vopsite la fel...

IANKE: Și tot trebuie să vopsim casele albe cum vor copiii. Vezi tu ce bine a ghicit Ana mea că trebuie să vopsim casa la fel?

TAKE: Și iese un magazin frumos...

IANKE: Ca în centru, mă rog! Ce? Nu suntem lângă podul pescăriei ?

TAKE: Și deasupra o firmă mare...

IANKE: Așa cu niște litere, ne spun ei copiii cum.

TAKE: „Take și Ianke”.

IANKE: Nu: „Ianke și Take”..

TAKE: Nu, cum am, zis eu, „Take și Ianke”. Eu întâi, că-s mai bătrân!

IANKE: Dar ce mă privește pe mine bătrânețea ta! Asta-i firma! Ce îi act de naștere? La primărie cu el! Ăsta-i comerț și în comerț eu am început întâi!

TAKE: Da. Dar prăvălia tot eu am avut-o întâi. Tu vindeai nasturi...

IANKE: Dar ce fel de nasturi vindeam... nasturi fără nevastă... patent... și ce importanță are dacă te poartă pe tine prăvălia, ori porți tu prăvălia... Ce infanteristul nu-i și ei tot militar că și artileristul ? Ce ți-i pușca, ce ți-i tunul!

TAKE: Bine mă Ianke! Gândește-te că eu am avut o mulțime de... de! Eu am avut întâi copil...

IANKE: Da, dar eu m-am însurat întâi...

TAKE: Eu am avut capital de la tata.

IANKE: Da, dar eu l-am făcut singur. Ei și la urma urmei eu îs negustor bun și tu negustor prost.

TAKE: Ei, apoi dacă e așa nu mai face tovărășia cu mine și gata!

IANKE: De ce te superi degeaba! Eu tot am s-o fac, dar pe firmă are să fie „Ianke și Take”!

TAKE: Dacă nu-i „Take și Ianke”, nu fac!

IANKE: Bine, poftim! Să fie așa! Dar am să fac acum o propunere care te mulțumește și pe tine și pe mine, dar n-ai s-o primești!

TAKE: Dacă mă mulțumește o primesc!

IANKE: N-ai s-o primești!

TAKE: Dacă-ți spun c-o primesc.

IANKE: Jură c-o primești.

TAKE: Jur, poftim!

IANKE: Să scriem ovreiește... că se citește de la dreapta! Ei vezi că te-ai jurat degeaba?

TAKE: Apoi dacă umbli cu prostii... mai bine, știi ce? Hai s-o scurtăm. Să ăsam pe copii să hotărască.

CADÂR: Asta tot acolo estem! Dar pe dos! Ionel vrei „Ianke și Take” și Ana vrei „Take și Ianke”!

IANKE: Ce vrei? Omul bătrân spune femeii îmbracă-te și omul tânar îi spune dezbracă-te! Și femeia la fel bărbatului! Asta-i de când lumea...

TAKE: Bine, bine, dar vorba-i ce facem?

CADÂR: Ala mica hârtiuța la fes... Cadâr scutur... Cadâr trage!

IANKE: Ei poftim, haide și-așa! Vrei?

TAKE: Dar fie și-așa. (Așază foițele în fes.)

CADÂR (arătând): Take...

IANKE: Ei bun... și acum înc-o dată...

TAKE: De ce? Gata!

IANKE: De ce gata? Ia nu mă lua pe mine așa! N-a fost, vorba de trei ori? Ce vrei să mă faci mincinos?

TAKE: Hai mă de trei ori!

CADÂR (scoate bilețelul): Ianke!

IANKE: Ei, vezi, așa! Acuma-i bun! Ei, va să zica: „Ianke și Take” !

TAKE: Ești nebun.

IANKE: De ce nebun. N-am hotărât că întâia oară n-a fost bun? Ce faci așa niște ochi! Dacă te-ai ramolit și nu mai știi ce spui, te privește!

TAKE: Hai și a treia oara!

IANKE: Ei haide, să nu zici că nu vreau eu!

CADÂR (scoate biletul): Take!

IANKE: Nu se poate! Să știi că a fost o greșeala! Ia cată și vezi, nu mai este unul? Ei așa, vezi! Uite: Ianke! (Pufnește în râs.) Dă-o dracului măi. Așa niște oameni serioși ca noi se joacă în hârtiuțe cu turcu? Parcă scoatem bilete de papagal! Lasă, ne odihnim bine și mâine dimineață facem înc-o dată. Poate că iese mai adevărat!

TAKE: Mă miram eu să fii și tu serios o dată!

IANKE:Ei ce vrei? Am învățat de la tata o vorbă mare. Cică nenorocirea e o persoană foarte delicată și foarte pretențioasă. Când dă de un om supărat și încruntat, îndată zice: Poftim! Aici e! Mă așteaptă. Dar când dă de unul vesel, zice: Pardon, am greșit... și se ducel altul! Uite-o că vine!

TAKE: Cine?

IANKE: Nenorocirea! Baba Safta! Ei cum să nu râd?... și să vezi că se duce la altul!