Scena 3

TAKE, IANKE, CADÂR, ANA și IONEL 

IANKE (când se întoarce, rămâne încremenit): Ce vorbești?

TAKE: Mă! mă fugarilor, când ați venit?

IANKE: Dar ce? Crezi că degeaba am așteptat noi la tren? Uite c-au venit.

ANA: Am venit... dar ce credeați, că n-o să ne mai întoarcem ?

IANKE: Și de ce v-ați întors?

IONEL: Ca să-l scăpam pe moș Cadâr!

IANKE: Pe el să-l scape? Pe noi să ne scăpați dacă puteți.

TAKE: Da, zău!

ANA: Dar ce papa, merge așa de rău?

IANKE: Ba nu! Îmi merge teribil de bine. Așa de bine, că stau toată ziua la tren! Să fie al dracului de tren, că a ajuns un personaj așa de important în familie, că imediat ce ai o supărare, îndată vrei să te duci la el... Ziceți mersi lui Cadâr de așa un faliment... ce-o să dau!

IONEL: Ei, nu-i nimic, tată! Câștigăm noi în schimb.

TAKE: Zău? Merge bine? 

IANKE: Dar oricât de bine ar merge, credeți c-o să câștigați voi ce pierdem noi?

ANA: A, da! 

IONEL: Asta sigur!

TAKE: Ce mai vorbiți degeaba...

IANKE: N-o să câștigați voi cât câștigă Cadâr.

ANA: Moș Cadâr! Săracul moș Cadâr!

TAKE: Săracul!

IONEL: Săracul! Așa-i cum spun eu! Nu câștigă nimic. Noi câștigăm.

IANKE: Cum câștigați voi? Ce înseamnă așa o vorbă? Tu înțelegi ceva, Take?

TAKE: Nu înțeleg nimic!

IANKE: Și de ce râdeți? Ce înseamnă așa un râs?

ANA: O, papa... te iubesc, te iubesc... că prost mai ești.

IANKE: Ei mersi, că să-mi spui așa o vorbă mare nu era nevoie să vii de la București.

ANA: Apoi nici nu vin de la București...

IANKE: Acu pot să zic că se cunoaște! Dar atunci n-aveai decât să stai aici...

IONEL: Păi aici am stat...

TAKE: Ce-i asta?

IANKE: Cum aici? Dar de unde veniți voi?

ANA: De alături, de la moș Cadâr.

TAKE: Ce-i gluma asta?

IANKE: Ce spui așa o prostie?

ANA: Zău, de la moș Cadâr.

IONEL: Dar ce credeți dumneavoastră că aveam să cheltuim noi banii pe drumuri ?

TAKE: Ei, asta m-a năucit de tot!

IANKE: La mine ce să mai năucească, că eram dinainte năuc! Mă rog, eu îs treaz ori m-a călcat trenul și-s leșinat? Ce vorbiți voi?

ANA: Foarte simplu, papa - dragule - am stat în cetate la moș Cadâr, tot timpul. 

IANKE: Aici? 

TAKE: Aici alături? 

IONEL: Întocmai! Moș Cadâr, care n-a primit pe nimeni între zidurile ograzii lui, ne-a primit pe noi. TAKE: Am râs noi de pușcăria lui Cadâr, dar tot a folosit la ceva.

IANKE: A primit el pe cineva în casă și n-a făcut explozie Mahomed. Și, mă rog, v-ați hrănit c-o singură porție de aer turcesc atâtea luni de zile?

IONEL: Ne plimbam în fiecare noapte... că nu era țipenie de om pe stradă.

ANA: Și dac-ai ști ce frumos era și ce bună pare până și mahalaua asta câinoasă... și ce înduioșător e să stai pe întuneric, noaptea târziu, lângă un geam, și să asculți un papa bătrân și trist care sforăie.

IANKE: Ce vorbești! Și cu o așa muzică frumoasă te-ai distrat tu? Știam că eu prin somn fac o orchestră ceva teribil. Șuier și sforăi că un "charleston" american. Take, Take, am scăpat de grijă! Ziua mă vând ca placă de gramofon și noaptea m-ai inventat haut-parleur de radio!

TAKE: Și de ce ați stat aici?

ANA: Cum de ce? Dar trebuia să vedem și noi cum merg lucrurile pe aici după plecarea noastră.

IONEL: Și să facem economie.

ANA: Și când am văzut că dumneavoastră va merge prost și că s-au hotărât să facă altul prăvălie, l-am hotărât pe moș Cadâr să se asocieze cu noi, și să facem noi sub firma lui - și n-a fost ușor să-l convingem, credeți-ne!

IONEL: Și așa am rămas aci până azi, măcar că noi eram hotărâți să plecam după cununie.

TAKE: Care cununie?

IANKE: Ați făcut-o deja?

ANA: Se putea să n-o facem? Tot moș Cadâr ne-a ajutat și ne merge bine...

IONEL: Strașnic de bine... și asta-i tot... Acuma ați înțeles?

IANKE: Iote, iote, domnule! Ce înseamnă copii, moderni! Mă miram eu cine mi-a adus așa un aer curat la mine în prăvălie... Ei bravo!... Tot îi bine că a rămas în familie... Ce zici, Take, de toate astea?

ANA: Mai întâi trebuie să-i cereți iertare lui moș Cadâr pentru ce i-ați făcut adineauri...

TAKE: A, nu! Că tot vinovat rămâne.

IONEL: Nu! Nu suntem copiii lui.

IANKE: De ce v-a dat bani?

ANA: Ni i-a dat nouă cu împrumut - de la voi. Aveam nevoie de capital! Hai, cereți-i iertare!

IANKE: Dar atunci de ce a putut să spuie așa un lucru greu de nevestele noastre?

CADÂR: Bre, frate Ianke, cine mama este, de drag la copiii de la ea sufere tot - și foame și durere... și vorba prost de la om. Tu nu mulțumit Ana fericit estem ?

ANA: Are dreptate, papa, are dreptate! Cere iertare...

IANKE (către Cadâr): Du-te dracului, turc păcătos! Să cu te văd în ochi. Și iartă-mă!

TAKE: Ei, și-acum? Aveți să rămâneți aici?

IONEL: A nu! Acum, că s-au liniștit lucrurile, și fiindcă le-am salvat cu acest sistem, aranjăm așa o mică asociație...

IANKE: Te rog! Nu! Că iar încep să mă cert cu Take... dacă-i Take ori Ianke...

TAKE: Nu! Să fie "Ianke și Take"...

IANKE: Ei, așa o delicatețe de la tine, nici nu m-așteptam!Dar să fie cum vrei tu: "Take și Ianke"!

TAKE: Ei nu, am spus: "Ianke și Take"!

IANKE: Să știi că zău mă supăr: "Take și Ianke"!

TAKE: Poți să te superi, dar: "Ianke și Take"!

IANKE: Ești un dobitoc! Ce râdeți? Nu se poate, nu se poate! Nu mă pot înțelege cu așa un prost bătrân ca el!

IONEL: Nu-i nimic, că aici intră și moș Cadâr în asociație și atunci, cum o să fie: '"Cadâr, Take și Ianke"?

ITAKE: Na: "Cadâr, Ianke și Take"!

CADÂR: Nu, bre: "Take, Ianke și Cadâr".

TAKE: Dar nu vreau...

ANA (râzând): Iar începe!

CADÂR: Stați, bre! Cadâr găsit, alta mai bun este! Ala creștin, ala ovrei, ala turc... Hai zicem la prăvălie - "La Ierusalim", acolo și turca, și ovrei și creștin estem!

IONEL: Ei, bun! S-a stabilit. Eu conduc!

IANKE: Ce vorbești? Și noi?

IONEL: Dumneavoastră - consilieri tehnici...

IANKE: Ce-i așa o slujbă - asta sună ceva teribil la ureche!

ANA: Sună teribil și la buzunar - și nu faci nimica!

IANKE: Ei, comedie! Dar așa un copil teribil ce-ai făcut mă Take! Mai că-mi vine să cred că nu-i al tău...

TAKE: Ia taci dracului din gură, că acuși încep și eu!

IANKE: Ia te poftesc să nu glumești că asta-i fata mea. (O ia în brațe.) A mea, nu, Ana? A mea! și ce dacă-s un biet ovrei bătrân și prost și urât. Ce? N-am dreptul și eu să mă încălzesc la soare? Ha? Ce? Nu pot să sădesc și eu o floare frumoasă și s-o îngrijesc și s-o fac mai frumoasă... Ia spune tu... spune...

ANA: Ba da, papa, ba da! Sunt a ta, sunt fata ta, nu te mai îndoi... ești papa al meu, fiindcă te am aici în inima, înțelegi tu, fiindcă ești bun și vesel și fiindcă... fiindcă ești papa al meu și eu vreau să fii papa al meu, gata... (Sunt îmbrățișați.)

IANKE (îi pare ceva curios and a luat-o de talie, o îndepărtează, se uita la ea): Dar ce? Tu te-ai îngrășat...

ANA (astupă ochii): Papaaa!

TAKE: Mai copii...

IANKE (face ochii mari și-i dau lacrimi de bucurie): Ei nu! Nu! Așa o zi bună am eu azi?... Ei nu se poate! E-adevărat? Spune! Nu zău, nu glumi cu inima asta bătrână! Adevărat... vino încoace... vino aici! Așa... Strânge... Strânge! Să mor! Acum să mor! Pe-așa o bucurie.. i-o bucurie să mor!

ANA: Papa...

IANKE: Să știi că-n clipa asta și maică-ta a zâmbit, acolo în groapa ei!... Fetița mea... Ce să-ți spun... nu râde că plâng așa, ca un prost, dar ce pot să fac? O să mă înțelegi, când o să plângi și tu de așa ceva... Fetița mea... Fetița mea... Ei bravo Ionel!... Felicitările mele! Așa o meserie zic și eu că rentează! Ați plecat doi și după câteva luni veniți doi și jumătate. Ei așa o dobândă de trei sute la sută zic și eu! Îndată vă dublați capitalul...

ANA: Papa, dragă papa! Când n-ai râs tu în viața ta?

IANKE: Numai când mi-a fost teamă că așa o floare frumoasă că tine n-a ieșit din inima mea!

ANA: Papa! Te ador!

IANKE: Ei, asta-i cam mult pentru un moșneag că mine. Fă economie pentru Ionel - că durează mai mult că mine. Ei, dar acu să vă vad! Ce faceți eu copiii?

IONEL: Facem doi...

IANKE: Deodată?

IONEL: Da - unul pentru tata, unul pentru dumneata...

IANKE: Ei bun. Dar de ce să nu-i puneți să facă și ei o asociație și să faceți unul dublu? Noi n-o să ne certăm. Noi numai pentru fericirea voastră era să ne certam, noroc că s-a găsit un turc care să plătească... Dar ce faceți din copil?

ANA: Un om, papa! Mai departe să nu ne gândim!

IANKE: Dacă crezi tu că te poți gândi mai departe... Eh! Acu hai să stam! Uite că putem de acu încolo să ne uităm liniștiți la tren!

TAKE: Uite-l că trece!

IANKE: Ei și? De-acu pot nici să nu mă mai uit la el. că l-am degradat! Nu mai este personaj important în familie. (Fetița cea mică îi arată lai Ianke trenul.) Ei, ce-i? Ia te uită...

TAKE: Ce s-a întâmplat?

IANKE: Acu asta mica îmi arată trenul! N-am să scap odată de el?

TAKE: Ei, Ianke, cine știe! Băiatul cel mic crește... fetița asta uite, uite ce frumușică s-a făcut...

IANKE (îi dă peste mână): Du-te la dracul! Ce ești nebun? Abia s-a terminat! Iar începi? 

CORTINA