5

Drapelul părea în doliu. Când veni, joi dimineața, pe la zece, la redacție, Titu Herdelea nu văzu nici măcar pe Roșu la faimosul birou încărcat de ziare. Află, ce-i drept, că a fost și a plecat adineaori, lăsând vorbă că se întoarce într-o jumătate de oră.

Tânărul Herdelea întârziase pentru că trecuse pe la Interne, la Modreanu, după informații despre Argeș, cum promisese ieri lui Grigore Iuga. N-a aflat nimic. De altfel aseară Grigore a vorbit la telefon cu directorul prefecturii de la Pitești, care i-a spus că prefectul Boerescu e tocmai prin județ și așteptat să sosească în cursul nopții, că deocamdată e liniște și nu s-au semnalat nicăiri tulburări, deși pericolul contaminării e mare din pricina vecinătății cu nebunia din Teleorman. Titu l-a căutat ieri toată după-amiaza și de-abia seara l-a găsit la Predeleanu. Grigore s-a scuzat cu gluma că, totdeauna când vrea să-l găsească sigur, să întrebe întâi la casa Predeleanu, fiindcă în vremea din urmă mai mult stă aici decât acasă. Herdelea a zâmbit; cam observase el că, în afară de prietenia lui Predeleanu, ochii frumoși ai domnișoarei Olga Postelnicu nu sunt chiar străini de asiduitățile tânărului Iuga.

Pe Gogu Ionescu l-a întâlnit ieri după-prânz. Și el telefonase la Pitești. Era mai abătut și avea ochii mereu umezi, parcă o presimțire i-ar fi ros sufletul, oricât încerca Eugenia să-l liniștească.

Firește, Titu Herdelea își împărțise timpul așa încât să fie acasă la cinci, când trebuia să vie Tanța. A venit foarte punctual, și s-au îmbrățișat, și au plâns puțin amândoi de bucuria revederii.

Lucrurile importante pe care i le prevestise în scrisorică nu prea aveau importanță. Că Jenică s-a despărțit de doamna Alexandrescu a treia zi după ce s-a mutat Titu, că nu i-a cerut el să îndepărteze pe Titu, ci doamna Alexandrescu a vrut să-i rămâie camera, pentru că pe Mimi a izgonit-o definitiv bărbatul ei, că doamna Alexandrescu a căutat să facă scandal, că a venit la ei și s-a certat cu toți foarte urât, chiar Tanței i-a strigat în gura mare că s-a tăvălit cu chiriașul ei, că totuși Jenică a rămas bun despărțit de ea și s-a logodit îndată cu fata subdirectorului, că de altfel Jenică s-a purtat ca un adevărat cavaler, dezmințind energic ocările Lenuței față de părinții lui... Titu Herdelea a ascultat cu mult interes toate acestea, întâi fiindcă i le spunea Tanța și apoi pentru că tot ce-o privea pe ea îl pasiona în realitate mai mult ca orice. Înduioșat, îi mărturisi că, dacă ar avea o situație materială cât de cât asigurată, mâine ar lua-o de nevastă și că, în orice caz, ea tot a lui trebuie să fie pentru totdeauna. Iar drept legământ, de aci încolo, în loc de alte mângâieri, are să-i zică numai „mireasa mea“...

— Veniși, puiule? Bravo! murmură Roșu intrând și găsind pe Titu cu nasul în jurnale. Vasăzică gata, ai?... După-amiazi avem guvern nou! Și după ce mai răsfoi câteva gazete: — Ai văzut cum au schimbat macazul onorabilii?... Acuma nu mai e vorba de lupta sfântă a țăranilor. Acuma sunt numai tulburătorii ordinii publice împotriva cărora trebuiesc mijloace energice de represiune. Nu ți-am proorocit eu toate astea de-acum trei săptămâni, puiule? Dar să vezi curând-curând cum o să puie și tunurile în bătaie ca să sugrume lupta sfântă pe care au glorificat-o până ieri! Nu observi? I-au dat zor cu „lupta sfântă“ și cu „să nu curgă o picătură de sânge românesc“ exact până ieri, adică până în ceasul când au fost siguri că vin la putere. Ceea ce înseamnă că au dat foc țării cu premeditare și fără nici un scrupul, căci ruina țării, pentru ei, n-are importanță, ci numai acapararea guvernului, chiar al unei țări ruinate... Degeaba, sunt odioși, amice! Eu nu fac politică șimi sunt indiferente partidele cu așa-zisele lor ideologii, dar ăștia sunt îngrozitori!

Zbârnâitul telefonului îi întrerupse indignarea:

— Alo!... Da, da, Drapelul!... Domnul Herdelea? Aici... Poftim!

Era Gogu Ionescu care cerea știri noi, pentru că azi i-a fost imposibil să mai vorbească la Pitești. Titu îi promise că va trece de la Modreanu pe la dânsul.

— De, bieții oameni, se frământă și suferă, pentru că domnii ăștia au vrut cu orice preț să ia guvernul! zise secretarul de redacție iar, parcă întreruperea l-ar fi întărâtat. Și câți o să mai sufere, și cât sânge are să mai curgă! Că ăștia vor ucide pe țărani cu aceeași dezinvoltură cu care i-au îndemnat la răzmeriță! Ba te asigur că vor găsi chiar instigatori ai dezordinilor. Evident, nu pe ministrul care a proclamat lupta sfântă. Nu, dragă! Pe tine, pe mine, pe vreun învățătoraș sau preot care nu e în partidul lor, pe vreun socialist...

Iar întrerupse telefonul. Grigore Iuga anunța că va trece să ia pe Titu, să meargă împreună la Interne. Apoi mai bine de o oră și jumătate Roșu își revărsă asupra docilului redactor toată înțelepciunea-i politică.

Deși extrem de hărțuit, mai ales cu schimbarea guvernului, Modreanu primi pe Grigore Iuga cu mare afabilitate, îi reaminti întâlnirea din tren și palavrele lui Rogojinaru și pe urmă spuse că i-a parvenit azi-dimineață o notă telefonică de la Pitești cum că în cursul nopții s-a semnalat incendierea de către țărani a unui conac în sudul județului, cătunul Ruginita sau Ruginoasa, nu s-a putut recepta exact numele, fiindcă prefectul, care telefona personal, era foarte agitat și morfolea vorbele. Modreanu adăugă că, pentru a avea deslușiri complete în privința Argeșului, a chemat el acum vreo oră Piteștii și a vorbit cu prefectul, care i-a comunicat că legătura telefonică și telegrafică cu partea de jos a județului ori s-a deranjat, ori a fost distrusă, așa că nu are nici o informație mai nouă până ce îi vor sosi prin eventuali curieri. Prefectul a mai subliniat că știrea despre arderea cătunului Ruginoasa a raportat-o cum a primit-o și el telefonic de la Costești, cu toate că el personal n-o crede exactă, poate să fi fost vreo farsă de prostgust, deoarece dânsul numai azi-noapte a sosit din județ și a constatat tocmai în regiunea respectivă ordine perfectă.

— Prefectul dumneavoastră e o persoană foarte distinsă, dar de un optimism excesiv de robust! surâse Modreanu.

Grigore Iuga îi mulțumi călduros. Mai vorbiră două minute despre schimbarea guvernului. Tânărul Iuga spuse că pentru postul de prefect la Argeș ar fi desemnat prietenul său, avocatul Baloleanu; cel puțin el o știe de la Baloleanu însuși. Modreanu cunoștea, firește, pe Baloleanu și socotea că ar fi un prefect eminent, tocmai pentru vremurile acestea tragice...

Pe drum Grigore comunică lui Titu că, dacă într-adevăr va fi numit Baloleanu, va pleca și el neapărat spre Amara în tovărășia noului prefect. Mărturisi că e foarte îngrijorat de soarta bătrânului.

Oprindu-se în fața Teatrului Național, pe trotuar, Grigore Iuga își consultă ceasornicul și șopti cu o tristețe amară în glas:

— Douăsprezece și jumătate... Doamne, Doamne, ce-o fi acuma la Amara?