CAPITOLUL LXXXIII.PĂZITORII LEGII

A treia zi după ce Maurice Gérald ajunse în închisoarea fortului, febra scăzu şi încetă să mai delireze. A patra zi era aproape restabilit. Procesul fu hotărât pentru cea de a cincea zi.

În Texas, unde un om poate fi judecat şi spânzurat în numai 24 de ceasuri, o asemenea grabă nu părea ceva deosebit. Numeroşii duşmani ai mustangerului forţau lucrurile din diferite motive, după interesele fiecăruia, în vreme ce prietenii lui, mult mai puţini, nu aveau destulă putere să li se împotrivească. Majoritatea populaţiei era de partea primului grup şi cerea o judecată neîntârziată şi pedepsirea ucigaşului. Împrejurări neaşteptate încurajară această stare de spirit. Tocmai în această perioadă, tribunalul regional colinda localităţile aflate sub jurisdicţia sa, dar în ziua hotărâtă pentru proces urma să judece în altă parte.

Părea de neînlăturat ca procesul lui Maurice Gérald dimpreună cu alte procese să fie judecate până la sosirea tribunalului regional în fortul Indge. Asta, mai cu seamă că nimeni nu ceruse vreo amânare. Procesul era hotărât pentru a cincisprezecea zi a lunii.

Era foarte probabil ca învinuitul să aibă nevoie de un apărător, dar în settlement nu existau avocaţi. De obicei, avocaţii însoţeau autorităţile judecătoreşti, ori acestea se aflau încă departe de fortul Indge. Şi totuşi, în settlement îşi făcu apariţia un jurist, un avocat cu renume, venit anume de la San-Antonio ca să-l apere pe mustanger la proces. Se spunea că o femeie l-ar fi hotărât să vină în Indge, în schimbul unui frumos onorariu. Curând mai apăru un avocat. Venea din depărtata Irlandă, special ca să-l vadă pe Maurice Gérald. Şi rămase uluit când află, la hanul lui Oberdoofer, unde luase o cameră, că Maurice Gérald e închis.

Avocatul irlandez ceru permisiunea de a sta de vorbă cu acuzatul. Autorităţile din Texas, stingherite să-l refuze, îi acordară autorizaţia cerută. Sosirea avocatului irlandez stârni nenumărate comentarii, atât în fort cât şi în settlement. Se spunea că Maurice Gérald i-ar fi încredinţat avocatului o taină înspăimântătoare. Dar totul plutea în mister, aşa încât lumea ardea de curiozitate.

Un singur om putea să cunoască toate amănuntele – Zeb Stump. Numai că bătrânul vânător nu se întorsese încă în settlement. Fusese văzut discutând cu avocatul irlandez, dar după aceea se făcuse nevăzut. Lumea îl credea plecat la vânătoare de cerbi, urşi sau curcani sălbatici, ca de obicei.

Se înşelau cu toţii. De astă dată Zeb nu cutreiera preria în căutare de sălbăticiuni: voia să-l prindă pe călăreţul fără cap.