XXIV.

Morcoveaţă fluieră prin curte ca să-şi dovedească sieşi că nu-i pasă de nimic. Dar privirea doamnei Lepic, care-l urmărea, îl amuţeşte pe loc. Şi asta îl doare, ca şi cum maică-sa i-ar fi sfărâmat între dinţi un fluier mititel, de un bănuţ.

Însă ce-i al ei e-al ei: ori de câte ori îl apucă sughiţatul, ajunge să răsară doamna Lepic, că-i trece numaidecât.