I

De cum relatiile etnografice din centrul Europei apar din negura timpurilor, vedem populatii iraniene asezate din imediata vecinătate a pământurilor tracice si de a lungul unei fasii de forma unei centuri in medie de 50 de mile adancime pana spre malurile nordice si estice ale marii Carspice din vecinatatea populatiei perso-bactrice. In extremitatea estica, la acea vreme tot in Asia se gasesc Masagetii si Sakii, mai departe la vest intre Volga si Don sunt Sauromatii, apoi erau Scolotii pe care grecii ii numeau Sciti pana la gura de varsare a Dunarii, apoi pe parte sudica pe platoul bulgar erau Getii, la sudul de ei in muntii Haemus si in spatiul pana in muntii Rhodope erau in numar mare populatii tracice.

Viata de pastori le era tuturora comuna. In cea ce priveste razboinicia asta se vede inca din locatia lor in stepa. Peste tot si chiar in zonele fertile agricultura juca doar un rol subordonat. Oricum in ceea ce ii priveste pe traci intinderea lor de pamant pe care natura nu a inzestrat-o prea bine era uscata si ne propice cresterii granelor. Obiceiurile si stilul lor de viata, credintele si traditiile religioase le sunt comune tuturor acestor populatii, si chiar si limba din cate ne putem da seama.

Totusi deasupra acelora, la nord se intindea un district gras si fertil, excelent in bogatii si pomi fructiferi. Si de acolo printr-o ascutita tarie unii s-au ridicat de asupra populatiilor stepei ponto-caspice. Ca aceste pamanturi fertile nu apar niciodata in posesia acestor triburi migratoare iraniene. Vom retine din aceasta ca pamanturile acelea erau deja luate in posesie cand nomazii isi incepeau miscarea care i-a dus inspre vest, si ca acele populatii nordice au stiut sa se apere impotriva noilor veniti din vecinatate. Gasim ca pamanturile la mijlocul secolului V i.e.n, erau in posesea unor populatii ce aveau doar legaturi sporadice cu grecii. De aceea cunostiintele noastre despre ei sunt oarecum vagi. Despre clasificarea lor etnografica ne lipsesc toate datele. Educat putem presupune ca intre ei erau mase de slavi, si chiar mai la nord populatii vorbitoare de finica. Oricum si in orice combinatie istorica ne vom referi putin la ei de acum inainte.

Totusi exista o supozitie care ne permite sa identificam momentul relativ al stabilirii atat a slavilor cat si a finicilor. La fel am putea presupune ca suprafata de stepa a devenit ocupabila pentru ca zonele nordice cu terenuri mai bune erau deja luate, si ca cele din urma au fost locuite mai inainte chiar daca zona este mai rece si cu multe lacuri. Si faptul ca cei care locuiau acea zona cu 500 de ani inainte de Cristos, o faceau involuntar; cu alte cuvinte ca populatiile din zona baltica fusesera impinse acolo de unii care prin putere mai mare au stiut sa intre in posesia zonei mediane si pamanturilor cele mai bune. Acceptam ca zona de coasta a mediteranei fusese luata prima, probabil de la populatia finica, care a fost impinsa mai la nord de catre populatiile din care mai apoi s-au format lituanienii si slavii cand ei la randul lor se mutara mai la nord. Acest bloc de populatii s-a miscat mai apoi impinse fiind de venirea nomazilor din stepele ponto carspice.

Atata cat putem urmarii miscarile de oameni in zona stepei ponto-caspice, s-a intamplat mereu la fel si directia a fost intotdeauna de la est la vest, a pornit din Caucaz si s-a continuat pe unde nu gasea opozitie pana la sud de muntii Haemus. Pentru o miscare inversa, de la muntii Haemus inspre Caucaz nici o migratie nu a fost dovedita in istorie.

Am putea de asemenea presupune si faptul ca inca din vremuri imemoriale din perspectiva etnografica au existat miscari de populatie in aceeas directie. Populatiile care ocupa pozitiile cele mai vestice in secolul 5 i.e.n Tracii, si Agatirsii s-au mutat in acele locuri asadar din zona Asiatica fiind presati din spate de Scoloti sau Sciti, care la randul lor erau presati de Jazigi, Sauromati si Massageti.

Dintre toate aceste populații au ajuns să fie cunoscuți cel mai bine Scoloti, sub numele familiar grecilor pontici de Sciții. Asemănarea obiceiurilor și felului de viata va impune mai târziu acel nume tuturor acelor triburi dintre Dunăre și Oxus. Oricum naționalitatea de origine a sciților este totuși reconoscibilă. Presupunerea ca ei ar fi fost mongolici nu are substanță. Caracterul iranian a limbii lor îi prezintă înrudiți cu Sauromații și Massageții la est, si cu tracii înșiși fără îndoială. Ei au stat timp îndelungat în apropierea orașelor grecești nord pontice, în relații de prietenie sau război cu elenii, până la Prut. Când mai târziu Sauramtii, si cu sarmații romanizați, au început să se întindă, Scoloții si-au pierdut din ce in ce mai mult din teritoriul prezent si au fost presati și mai la vest. In coasta cu Jagizi si din spatele lor de pe Nipru si pana la Don apar roxolanii. De atunci inainte ii gasim pe sciti de asemenea la sud de Dunare in ceea ce se cheama azi Dobrogea, sau secole dearandul Scitia. Vecinii lor sunt acesti Geti de a caror destin ne vom ocupa de acum inainte.

Cu investigatiile sale despre derularile politice ale epocii chiar in locuri nevizitate, Herodot ne-a permis sa obtinem unele descrieri despre tinuturile de dincolo de Dunarea de jos. El a auzit despre raul Maris in care recunoastem Muresul transilvan. Intradevar Herodot il lasa sa curga direct in Dunare. De asemenea si Strabo in timpuri mult mai bine informate, Dar Tisa este ignorat de ambii. Am vrea sa vedem in aceasta informatie nu ignoranta, ci am fi mai inclinati sa credem ca unul ar putea zice ca Muresul este fluviul principal, si ca Tisa este raul care se scurge in el intre Szegedin si Titel, si ca opinie s-a perpetuat in numele de Tisa si Mures in antichitate. Nimic mai simplu, ca numele de Maris a carui etinom este cel mai raspandit a fost data si partii de sud a Tisei si ca Tisa s-a numit Theiss doar in partea superioara a ei. Numele originale are raurilor au aparut intr-un fel istoric. Ceea ce explica neintelegerea in punctul de vedere al geografului legat de rau si de tributarul acestuia este un proces semnificativ in viata oamenilor.

Pentru Herodot acei Agatîrși locuiau la Mureș. Părul lor era negru, ochi albaștri de oțel; fața și corpul le era tatuat și asta are de a face cu credințele lor, pentru că așa liniamentele de neșters creșteau cu rangul și cu vârsta. Viața lor era luxurianta, le plăcea să se acopere cu bijuterii aurite, si pietrele prețioase le erau cunoscute. Legile le erau tâlcuite prin limbă și povestite prin cântece. În istorie ei apar doar o singura data intr-un eveniment semnificativ fara sa fie parte a unei aliante. Acest eveniment este cel din timpul razboiului scitic a lui Darius. Scitii de frica armatelor acestui rege renumit au incercat sa se intareasca in alianta impreuna cu acesti vecini cu care se si inrudeau. La fel au facut-o si Agatirsi. Dar acestia au gasit de cuvinta sa se manifeste neutru si sa se increada in faptul ca persii ar ajunge cu greu la ei; i-au lasati pe sciti in voia destinului fara ca acestia sa sufere in final precum se credea la inceput. Atacul persan a esuat din cauza naturii stepei si unei tactici adoptate de scitii.

Relatia dintre agatarsi si scoloti este exprimata si in mituri spuse de grecii bosforitani. Dupa ei Agatirsos, Gelonos si Scites au fost copii unei mame, si cu tata pe Heracles. Dintre acestia trei, Scites era cel mai tare. Agatirsi difereau de sciti prin comunitatea lor de femei care faceau ‘ca in toate sa fie frati si surori fara invidie sau ura intre ei’. De asemenea ei pareau a fi bine asezati datorita bogatiilor in aur acumulate, fapt care presupunea multa munca in muntii si raurile transilvanene.

Herodot remarca ca acesti oameni aveau similitudini in obiceiuri cu tracii si asta este de crezare pentru ca astfel ni se dovedeste conectia intre trunchiul scito-agatirs si cel tracic. Prin asta o alta informatie importanta se desprinde, ca pentru greci numele lor era de Agatirsi, spre supararea lor. Oricum, supararea de care ne zice Herodot se refera si la trunchiul tracic. Din astat am putea recunoaste in agatirsi pe traci sau o combinatie intre traci si sciti, de care dintre acestia sa fi fost mai apropiati. Finalmente apropiata reminiscenta a numelor agatirse de limba scitica vorbeste de un caracter iranian al agatirsilor si confirma supozitia. Niciunde nu se clarifica prin asta ca agatirsi ar fi fost dacii, care la randul lor faceau parte din trunchiul tracic; s-ar putea ridica chestiunea daca nu cumva agatirsii au devenit mai tarziu daci prin faptul ca s-au detasat puternic de trunchiul ancestral asa inca sa fi existat o continuitate de populatie pe tor arealul cuprins intre alpii transivaneni si pusta ungara din timpurile lui Herodot si cele Traian. Din traditiile orale si scrise din surse concurente nu se stie ca ei s-ar fi mutat acolo la un moment dat dintr-o zona necunoscuta nordica a continentului. Oricum, unul ar putea adauga o supozitiei anterioare, fara prea mare greutate insa, ca se poate presupune si ca agatirsii inruditi cu dacii de mai tarziu s-ar fi mutat mai tarziu in nord si ca in ei s-ar recunoaste stramosii lituanienilor de azi.

Nu in ultimul rand, un punct de vedere complect diferit care a fost bine primit de unele minti luminate a fost de a catalogare omenirea este de respins. Pentru Sf. Martin agatirsi ar fi fost un fragment al marelui popor de Cazari din Evul Mediu. Reminiscente in nume si unele obiceiuri ii apareau acestuia o suficienta dovada. Si mai tarziu in particular cu turcici pe care unul ii gaseste in conectie cu finicii in existenta chiar si azi; dar unul gaseste aceste obiceiuri ale unei culturi la multe populatii foarte diferite intre ele si asta ar fi o dovada foarte firava in ceea ce priveste relatiile etnice, si in zilele noastre asta este transparenta. Reminiscenta de nume care exista intre acatziri si agatrirsi nu este deci importanta. Agatirsi, cazarii, si acatziri trebuiesc sigur separati.

Daca zonele montane ale Transilvaniei si probabil o parte din intinderea estica erau probabil in posesea agatarsilor iranici, campiile din sudul muntilor transivanici erau ale scitilor Sigineni. Unul zicea despre ei ca ar fi purtat imbracaminti medice, si aveau cai mici si slabi si isi foloseau mai fecvent carele decat scitii pontici. Arta manatului carului le erau de asemenea familiare si femeilor siginene, si se zicea ca cele ce conduc cel mai bine aveau privilegiul de a se marita cu cine voiau ele, dar Herodot povesteste doar despre poporul de langa Dunare, si doar Strabo depre ceilalti pana in Asia carspica. Informatiile despre zonele maritime sunt mai de incredere. Oricum se vede ca erau scitii pentru Herodot si in zonele sudice ale stepei care se deschidea prin Dobrogea. Acolo tracilor le arau in imediata apropiere