26

Se zice în carte, că Domnul pe cei fără de lege, când voiește a-i prăpădi, îi orbește și le insuflă cugete nebune și neînțelepte de mândrie... Domnii și boierii neamurilor ziseră între dânșii: să nu lăsăm popoarele noastre în odihnă, căci odihna deșteaptă gândirea; și gândirea mână la faptă... să ridicăm stavile, să semănăm zavistia și ura, și să insuflăm lăcomia cuprinselor și a prăzilor, și să împingem neamurile unele asupra altora, ca astfel să întindem domnirea și puterea noastră... și neamurile se dușmăniră și se pizmuiră între dânsele, luptându-se mereu ca să slăbească pe cele mai tari, ca să înghită pe cele mai slabe, nu spre folosul lor, ci spre folosul asupritorilor pământului... astfel popoarele se făcură părtașe la nelegiuirile și nedumnezeirea căpeteniilor lor, sleiră sângele și topiră carnea după oasele lor în luptă, până când rănite și sângerate, și dându-și sufletul, cunoscură în sfârșit rătăcirea lor și cum toate limbile pământului sunt surori și fiice iubite ale Domnului... și vremea neînțelegerii trecu!..

Share on Twitter Share on Facebook