50

Doina și iar doina!.. cântecul meu e versul de moarte al poporului la șezătoarea priveghiului... pământul îi e de lipsă... și aerul îl îneacă... Văzut-am flăcăii scuturându-și pletele... și fruntea lor a se încreți fără de vreme... florile de pe capul copilelor a se veștezi... și poporul căutând în beție uitarea necazurilor... Trist e cântecul în sărbătorile satului: „Birul îi greu, podvoada e grea!..” Bătrânii își ascund ochii plini de lacrimi, bărbații stau obidiți... cântecele se sfârșesc în blestemuri... și copiii căinează nașterea lor. Poporul e stâlpul țării... fiecare părticică de pământ e vopsită cu sângele lui... și într-o zi ni s-a zis: „Muncește, române, de dimineață până în seară... și rodul muncii nu va fi al tău!... tatăl tău ți-a lăsat moștenire o țarină și arme... și nu te vei bucura de dânsele... și tu vei trăi vecinic robind... trupul și sufletul tău vor fi străini pe pământul înrodit de tine... vei plăti aerul ce răsufli... vei plăti soarele ce te încălzește, și locul unde zac oasele mamei tale, vei plăti dreptul să crești vaca ce hrănește pe copiii tăi, și boul ce-ți ajută la muncă... trupul tău se va gârbovi sub bătaie, și partea ta în lume va fi ocara!” Veneticii zisu-ne-au în limba lor: „Al nostru e pământul și acei ce locuiesc pe dânsul... ale noastre câmpurile... ale noastre dealurile... ale noastre cotunele, satele și târgurile, colibele și curțile, toată mișcarea și toată suflarea... Tu ai fost puternic și viteaz în luptă... dar puterile tale s-au tocit de sărăcie și de stricăciune... și noi am cules rodul vitejiei tale... Vor veni feciori cu mângâieri mincinoase de ți-or povesti că ești și tu un popor... Noi suntem păstorii... Tu ești turma chinurilor...” Toți își bat joc de viața, munca și sărăcia ta, și slugile slugilor calcă peste trupul tău... cei ce zic că sunt aleșii tăi cresc în măriri și avuții, și ție-ți este frig, și copiilor tăi le este foame!.. Ei fac legi, dar nu pentru dânșii, ci pentru împovărarea ta!.. Doina și iar doina!.. Suntem pribegi în coliba părintească... și străini în pământul răscumpărat cu sângele nostru!.. Dar în câmpie crește, și pe deal iarăși crește o floare pentru popoarele chinuite... Nădejdea!