VII

Suntem la Cernăuţi... Domnia cvasinaţională a lui Ioan Sturza a început. Ambiţiile domniei sunt în fierbere, partidele se şoptesc, constituţiile şi proiectele plouă, prieteniile politice se desfac, tranzacţiile şi trădările se lovesc, se înţeleg şi se prefac ziuă pe ziuă, eteriştii şi turcii nu mai sunt în ţară; dar retraşi pe culmea Cernăuţului, ca pe muntele Aventinului, arhondologia cea de frunte, ce se numeşte însuşi proh, nu se întoarce acasă... că nu frica Eteriei, nici a turcilor a adus bejenia... dar glasul străbătător al lui Vladimirescu, ce deşteptase politica nouă a românilor. Nu frica Eteriei mai ţinea în pribegie boierimea, dar ambiţii înşelate: târguia cu ţara preţul întoarcerii: — scutirea întreagă — acea scutire ce se uita însuşi la domnii străini în vremile grele. Ca toţi oamenii care se cred, cernăuţenii ziceau... ce va face oare ţara fără stâlpii săi? Convulsiile intrigilor nu se astâmpără: Ioan Sturza scrie la Cernăuţi: Scrisoarea măriei-sale lui vodă către boierii din Bucovina. 

"Boierilor, nu mă îndoiesc că n-au ajuns la auzul dv. mişcările unora din boierii de aicea, şi cred că pentru dv. au trebuit să fie de deşănţare: însă în bunele plecări ce eu păstrez pentru dv. nu mă pot apăra de a nu vă mai mări încă mirarea, înştiinţându-vă că aicea boierii nu v-au cruţat nevinovăţia, cu care vă cred îmbrăcaţi, publicarisind atât aicea, cât şi în drumul lor în jos până la hotar, cum că ar fi într-o legată unire cu dv. la pasul ce au pornit. Dacă acest pas are o necuviinţă, dv. veţi judeca, încât va răpune numele ce vi l-au înflorit oamenii şi ostenelile dv., şi dar eu mă grăbesc a vă face ştiut această comprometarisire, ca unul ce întotdeauna am fost şi sunt al dv. iubitor: I.S. Vv. D. 1824. fev. 7."

Pentru a da seamă de răvaşul acesta şi de toată mişcarea sufletească a româniei, numai viaţa, corespondenţa şi hârtiile lui Tăutu ne pot sluji; corespondenţa şi documentele politice găsite la el sunt, la cunoştinţa noastră, singurele documente ale acelei mişcări ce se înfundă în trataturile de la Acherman şi Adrianopol, şi ne dau ponturile şi tălmăcirea Regulamentului Organic: fără Tăutu istoria nu se poate înţelege.

Aşadar, pentru a ne tălmăci cartea măriei-sale lui vodă să întrebăm pe Tăutu de cuprinderea sa. Din mormântul lui, Tăutu ne va arăta că această carte a fost o mare ispită, de care să ţinem minte, capitol din mijloc al unui roman politic: hârtiile lui Tăutu cuprind tot romanul... şi ce roman! Şi vom zări în acest roman şi unele din chestiile capitale ce ne împing astăzi.

Eteria a jefuit ţara, dregătoriile şi domniile greceşti au dat mâna cu jăcuitorii; prada, focul şi dislocaţia principaturilor s-au făcut; cine are să ridice neamul, cine are să-şi aducă aminte de pământul acesta, de independenţă, de vechi drituri?... că ocârmuire nu-i...

Turcul stă gata a preface umbra ţărilor în paşalâcuri şi abutorii pământului... stâlpii patrioţi ... au fugit, pare că nu au lăsat nimică în urmă. În urma lor însă era mai mult decât pământul gol, era norodul român, apăsat, dar neuitător de trecut, acel norod care se vede numai când soseşte primejdia şi greul. Boierimea nu trecuse hotarul, că un ţipăt groaznic striga de la o margine la alta: "Au fost vremi să lăsaţi pentru un minut tot felul de interes particularnic şi să vă ţintiţi gândirea şi îngrijirea la interesul obştesc, să lăsaţi prigonirea şi dihonia ce aveţi între dv. şi cu o unire să lucraţi cele de folosul patriei: să lăsaţi ura ce purtaţi către toţi ceilalţi... Dar protivnicia urmării din partea dv. face pre obştie ca să-şi ridice glasul său acel amorţit de atâtea veacuri. — Acest pământ, odinioară ocârmuit de independenţii săi voievozi, a avut hotarele sale în întindere, aşezământurile sale în datorii, privilegiile sale în urmare, şi pravilele sale în îndatoriele unui om către altul. S-au văzut boieri (a cărora scaune, dv. ţineţi astăzi) râvnind domneşti cununi, neînvoindu-se între dânşii şi întrecându-se unul cu altul, se îndeseau să o răpească. Dintru aceasta a născut puternica pricină de orice între dânşii: legiuita pricină a apărării domnilor şi sfânta datorie a preaputernicei Porţi, ca să se puie în lucrare liniştirea: Toate au venit la un pont, şi neînvoiala între boieri nu s-a putut ostoi, decât numai cu punerea pe scaun a naţiei greceşti".

Strigarea obştei este doprosul şi judecata regimului trecut, în care nimic nu e uitat, de la vechile privilegii până la şcoale, şi în care vedem că, vorbind de dările războiului, se miră norodul de întrebuinţarea banilor hotărâţi de plată.

"De unde dar curge oprirea vânzării cei de bunăvoie, şi în locul ei preţuri hotărâte şi păgubitoare? Nevoit a lua aminte el (norodul) n-a trecut încă în uitare că, în vremea războiului trecut, măria-sa monarhul Rusiei a slobozit înaltă poruncă ca să se plătească în bani tot ceea ce se va lua din pământul acesta. Apoi norodul dând tot ceea ce i s-a cerut, poate arăta un număr mare de dări, pentru care nu a luat nici cea mai mică plată; şi în vreme ce ştie că împărăteasca hazna a plătit pentru toate acele fără cruţare, rămâne în prepusul său fără ieşire, că plăţile acele rânduite pentru folosul obştii au alcătuit în pământul acesta numai câteva folosuri în parte." Lungul rechizitorium acest al obştii ce ne dă a crede că numele oamenilor se schimbă, dar năravurile foarte cu greu, lungul rechizitorium în care se propune Porţii toate îmbunătăţirile ce se aşteaptă şi astăzi, dar înlătura boieria ca sfârşită sau moartă, dădu a gândi boierilor. Era prea lungă strigarea, prea ascuţit ţipătul, prea vie durerea, ca pribegii să nu o audă; afară de pruha, fruntea, cei mulţi se întoarseră pe la casele lor; educaţia politică a obştilor nu se face într-o zi, în capul celor mai mulţi era o amestecătură a chestiilor dinlăuntru cu chestiile din afară — faza de reforme în care se părea a intra Moldova cu mişcarea strigării se prefăcea într-o combinaţie mai bună decât starea de mai înainte negreşit, dar unde elementul dezorganizării se susţinea. — Istoria va aprecia rodurile acelei combinaţii statornicite sub numele de Reglement Organic şi folosurile ce a tras fiecare treaptă moldovană; urmărim numai duhul mişcării aicea.