10

N-au fost dese momentele în care l-am cunoscut pe Dumnezeu din față. Nu sunt mistic și am fost rar în extaz (în text: etat de grace, expresie care revine de câteva ori și în diverse locuri ale carnetului, N.T.).

De altfel, în afara unui ascuțit simț al păcatului, mă întreb ce este transcendental în simțirea mea. Ideea mea de Dumnezeu este colțuroasă, uneori rece. Dar ceea ce mă cutremură înaintea ei, este tocmai această senzație de ireductibil, pe care o caut inutil aiurea.

A fi unul, unul singur, unul în absolut, dincolo de orice raport, deasupra oricăror relații, esențial unul, ireductibil unul.

De câte ori viața mă fărâmițează, sentimentul acesta al lui Dumnezeu îmi vine neclintit în ajutor.

Share on Twitter Share on Facebook