24

M-am oprit și astăzi la Louvre, în sala a 27-a, în fața aceleiași pânze de Memling, în care am recunoscut mai demult un bun exemplu de tot ce este contrar sensibilității mele.

Nu-i reproșez acestei Înălțări la cer de stil flamand decât că este prea explicită. Totul este spus, nimic nu e ascuns. Iată globul pământesc, iată sfântul ridicat deasupră-i, iată urmele a două tălpi înscrise în noroi! Miracolul este legat de mâini și de picioare, ca să-l poți înțelege dintr-o privire și să-l poți pipăi pentru încredințare.

Învăț de aici încă o dată ceea ce am învățat de atâtea ori, aiurea, în viață: că o emoție și un semn rezistă la orice, la brutale neînțelegeri, la vehemente siluiri, la contraziceri, tăgăduiri și bănuieli, dar că nu suportă să fie demonstrat.

Mă pot supune sau mă pot răzvrăti. În nici un caz nu să discut.

Este între spectacolul lumii și mine o dungă de obscuritate și una de lumină, pe care o păstrez intactă, fără sentimentul acela mărunt căruia i se spune curiozitate. Pentru o viață de om, atâta e de ajuns.