5

Nu cred să am o vocație specială pentru mizerie. Observ numai că ea nu mă dezgustă.

... Serile lungi din noiembrie, cursele nesfârșite în ploaie, pe uliți păcătoase, dincolo de Austerlitz, în Bastilia, în Place du Tertre, întoacerile târzii pe malurile Seinei! Ploaia mă pătrunde ca pe o bârnă putredă, luminile vitrinelor mi se par nereale, clopotul tramvaielor vine asurzitor din susul străzii, eu mă opresc prostește la galantarele brutăriilor, citesc soldurile la măcelării, un biftek 2,50, o escalopă 3,75, plec mai departe din obișnuință, așa cum m-am oprit, nu ocolesc băltoacele, nu cer iertare când dau cu cotul într-un pieton, nu mă feresc de automobile, nu mă gândesc la nimic. Și mângâierea cuminte (în text: paisible, N.T.) a ploii pe obraji!

Cum aș explica, dacă mi-ar cere-o cineva și dacă aș avea poftă s-o fac, cum dracul aș explica profunda mea liniște în ceasurile astea? Că doar nu sunt nici un vagabond, nici un resemnat!

Și nici măcar nu cred în sărăcie, ca într-o stare de suflet (în text: etat de grace, N.T.). Întâmplarea din zorii lui 1 Ianuarie, sus la Sacre-Coeur, mi-a dovedit-o...