Scena II

Aceiași, CORINA, ȘTEFAN, MADAME VINTILĂ

CORINA (intră râzând, cu racheta în mână): Campionul! L-am bătut pe campion. L-am bătut pe profesor.

ȘTEFAN (intră de asemeni cu racheta în mână): Felicitările mele. Ești o elevă harnică și sunt un profesor bătut. Ai niște razante de neapărat.

MADAME VINTILĂ (intrând și ea tot prin dreapta, către Ștefan): Hai să joci cu mine, acum. (Către Corina, cu oarecare bruschețe:) Vrei să-mi dai racheta? (După ce-i ia racheta din mână, către Ștefan:) Vii?

ȘTEFAN: Nu. Fac o pauză. Pentru moment sunt obosit.

MADAME VINTILĂ: A! Înțeleg. Am uitat să-i cer consimțământul. (către Corina:) Îl lași să joace cu mine?

ȘTEFAN (sec și fără chef de glumă): Nu înțeleg întrebarea.

MADAME VINTILĂ: Nu-i nimic; ea înțelege. (Către Corina:) Spune, îl lași?

ȘTEFAN: Doamnă Vintilă, e o glumă proastă. Renunță.

CORINA: Dar nu e deloc o glumă, Ștefan. (Către madame Vintilă:) Îl las.

MADAME VINTILĂ: Mulțumesc. Cât ești de generoasă! Să știi că n-am să abuzez. Peste un sfert de oră ți-l dau înapoi.

CORINA: Ești modestă și meriți o recompensă. Uite, ți-l las… trei sferturi de oră…

MADAME VINTILĂ: Ce imprudență! Nu ți-e frică?

CORINA: Ba da. Tremur. Că se vede.

MADAME VINTILĂ (tăioasă, de astă dată fără ironie): Se vede mai mult decât îți imaginezi. (Mai încet, numai către ea, destul de răspicat totuși, pentru ca să audă toată lumea:) Se vede foarte clar. Totul.

ȘTEFAN (sincer plictisit): Dar terminați odată, pentru Dumnezeu! Sunteți insuportabile dumneavoastră când aveți humor.

MADAME VINTILĂ (îl ia de braț cochetă): În schimb, dumneata ești răpitor când te superi. (Calmă:)Hai să jucăm.

ȘTEFAN: Nu joc. Ți-am spus că nu joc. Sunt obosit. Mai târziu. Acuma, uite, joacă cu domnul Bogoiu.

BOGOIU (aproape indignat): Te rog!

ȘTEFAN: Sau cu maiorul.

MADAME VINTILĂ: Perfect. Și dumneata ne arbitrezi. Hai, domnule maior.

MAIORUL (e tentat, dar se lasă greu): De, coniță. Numai să pot…

MADAME VINTILĂ: Cum să nu poți! Cu așa arbitru… (Îl ia de mână pe Maior și-l trage după ea. Către Ștefan:) Hai!

ȘTEFAN: Zău, sunt obosit? Să vă arbitreze Jeff. (Strigă spre culise.) Jeff!

MADAME VINTILĂ: Lasă-l pe Jeff. Dumneata ne arbitrezi.

ȘTEFAN (o urmează cu oarecare resemnare): Dacă ții neapărat…

MADAME VINTILĂ: Țiu.

CORINA (care a urcat între timp spre planul II și s-a oprit lângă măsuța de nuiele, uitându-se printre hârtii): Doamnă Vintilă! Ai o scrisoare. (Îi arată un plic.)

MADAME VINTILĂ: Da. Lasă.. Mai târziu… (Iese împreună cu Maiorul și Ștefan.)