Scena IV

ȘEFUL — DOMNIȘOARA CUCU

Telegraful bate. Șeful urmărește panglica hârtiei. Prin fereastra se vede trecând pe peron, dinspre stânga, d-ra Cucu.

ȘEFUL

(Bătând în geam): Săru’mâna, d-ră Cucu.

D-ra CUCU

Bună ziua, domnu Ispas. (Trece prin fața ușii spre dreapta, continuându-și plimbarea pe peron).

ȘEFUL

(Se ridică dela masă, se apropie de orologiul din perete, muta minutarul la 7 fix): Cum trece vremea dom’le! (Iese pe urmă în prag): Cald! Cald al dracului domnișoară Cucu. ‘

D-ra CUCU

Ba aici, la d-ta, la gară, parcă-i mai răcoare.

ȘEFUL

Ași. Ți se pare. Nici n’ai zice că suntem în Mai. S’a înserat și uite ce zăpușeală. Parc’am fi în Iulie.

D-ra CUCU

Dar ce-am auzit, d-le Ispas? Ți-a călcat ieri rapidul un curcan?

ȘEFUL

Cum?

D-ra CUCU

Așa mi-a spus azi dimineață, la școală, în cancelarie, M-me Voinea, de Științe Naturale. Zicea c’a aflat bărbatu-său dela poștă, că-i spusese dirigintele…

ȘEFUL

Da’ de unde, d-ră Cucu? Mai întâi n’a fost rapidu. A fost acceleratul. Și pe urmă nu era curcan. Era rață.

D-ra CUCU

Ia te uită cum exagerează lumea!

ȘEFUL

O rață pestriță, cu ciocul sur. A făcut-o nevastă-mea pe varză, azi la prânz. O minune!

D-ra CUCU

Da parcă tot a fost o chestie cu un curcan? Sau curcă era? 

ȘEFUL

Ei! Acu trei săptămâni, după Rusalii. Pe aia o călcase un tren de marfă. (Toată această convorbire a avut loc în fundul scenei, Șeful fiind în pragul ușei, iar d-ra Cucu pe peron, în fața ușii).

D-ra CUCU

(Cu o mișcare bruscă de alarmă, intră în birou): O elevă!

ȘEFUL

O elevă?

D-ra CUCU

Mi se pare că e Zamfirescu. Zamfirescu dintr’a șasea.

ȘEFUL

Treci după ușe, să nu te vadă. Să n’o sperii.

D-ra CUCU

(Se trage pe lângă perete și duce degetul la gură): Ssst!

ȘEFUL

Lasă-mă pe mine să văd. (Iese pe peron și se uită în dreapta și în stânga cu un aer de prefăcută indiferență. Pe urmă se întoarce): Ași. Ți s’a părut. Nu e nimeni.

D-ra CUCU

Dac’o prind, o dau afară din școală.

ȘEFUL

Prea ești aspră.

D-ra CUCU

(Ritos): O dau afară. Am spus de o mie de ori că nu e voie să vie la gară. Am pus și afiș la cancelarie. Ce e desmățul ăsta? Una, două, hai la gară.

ȘEFUL

Ei! Le place și lor că… e mai răcoare.

D-ra CUCU

Las’că știu eu ce le place. Le place să se sgâiască la ferestrele vagoanelor și să-și facă semne cu bucureștenii. (Sună telefonul).

ȘEFUL

(Ridicând receptorul): Allo!… Da… linia întâia… Salut… (închide telefonul): Vine automotorul de Sinaia. I-a dat drumul dela canton. (Ia din cuier chipiul și-l pune pe cap).

D-ra CUCU

Automotorul ăsta e un scandal. De când l-au pus in circulație, nu mai am liniște în cursul superior. Toate fetele și-au pierdut capul. 

ȘEFUL

Și nici măcar nu oprește la noi. Ce-ar mai fi dac’ar opri?

D-ra CUCU

(Indignată): Să oprească? N’avem nevoie. Nu ne trebue.

ȘEFUL

Tren de lux, d-ră Cucu. Nu se uită el la noi.

D-ra CUCU

Tren de pierzanie. Plin de jucători de ruletă și femei… ușoare.

ȘEFUL

Asta așa zic eu. Miroase a parfum când trece.

D-ra CUCU

Nu știu a ce miroase, dar într’un oraș cum se cade n’ar trebui să se permită. Eu l-ași pune să treacă noaptea și cu perdelele trase.

ȘEFUL

Ba eu drept să spun, îmi pare rău când îl văd așa, numai cum îmi sboară prin ‘naintea ochilor… Și eu stau cu mâna la chipiu.

D-ra CUCU

(Reprobatoare): Stai cu mâna la chipiu?

ȘEFUL

Ce să fac ? Regulamentul!… (După o secundă, vindicativ): Nu dă Dumnezeu o iarnă cu zăpadă mare, să se împotmolească p’aici pe la noi. I-ași da pe toți jos din tren și le-ași pune lopata în mână, să curețe linia.

D-ra CUCU

Așa le-ar trebui.

ȘEFUL

Ehei! Câte d’astea am văzut eu… Eram de serviciu la Dedulești, pe linia Făurei, acum vreo 20 de ani. Linie inundabilă… Ei… și ‘ntr’o toamnă, așa cam prin Noemvrie… (se aude de departe un șuerat ascuțit. Șeful se întrerupe): I-auzi-l că vine. (Iese pe peron. Sgomotul trenului se apropie. D-ra Cucu dă să iasă și ea pe peron, dar în prag tresare, — a văzut ceva… face un pas înapoi și scoțând numai vârful nasului afară, rămâne într’o atitudine încordată de pândă. Un sgomot ritmat de roți și pistoane crește, se apropie, devine asurzitor: cu o iuțeală de fulger și cu un țipăt scurt de locomotivă, trece prin fund, trenul automotor. Prin fereastră se vede din spate, șeful, salutând smirnă. Câteva secunde după trecerea monstrului, nicio mișcare. Se aude doar sgomotul roților depărtându-se, șeful dispare din dreptul ferestrei spre stânga.