SCENA XVI

ȘTEFĂNESCU, MAGDA

Magda rămâne un moment nedumerită în fața ușii închise. Pe urmă, uitându-se în dreapta și în stânga, cu oarecare curiozitate, vine în planul I. Îl observă în sfârșit pe Ștefănescu și intră în boxă.

MAGDA: Bună ziua, domnule! 

ȘTEFĂNESCU (nici nu ridică privirea din hârtii): Da.

MAGDA: Vă pot cere o informație?

ȘTEFĂNESCU (același joc): Nu.

MAGDA: Păcat. (Puțin intimidată de bruschețea răspunsului, ezită, parcă ar vrea să plece, face un pas spre ușa boxei, se oprește.) Totuși… (Pe urmă, repede:) Domnul Andronic la ce oră vine?

ȘTBFĂNESCU (sărind:) Cum? Iar vine?

MAGDA: Așadar, a fost.

ȘTEFĂNESCU: A fost, dar vine iar?

MAGDA: Asta nu știu. Tocmai de asta întreb.

ȘTEFĂNESCU: Și eu de unde să știu?

MAGDA: Nu e redactor aici? 

ȘTEFĂNESCU: Redactor! Asta ne-ar mai lipsi!

MAGDA: Totuși, în ziarul de astăzi, e un articol semnat cu numele lui.

ȘTEFĂNESCU: Da. Un articol. Unul singur. Și e de ajuns un articol ca să nu mai am liniște. De azi-dimineață, de când a apărut, numai cu el am avut de-a face.

MAGDA: Nu mă miră. 

ȘTEFĂNESCU: Te pomenești că dumneata tot pentru articolul ăsta ai venit!

MAGDA (după o ezitare): Da… Aș fi vrut să cer unele lămuriri.

ȘTEFĂNESCU: Mie?

MAGDA: Domnului Andronic. Dar dacă nu-i aici.. (După o pauză:) Vedeți, articolul afirmă unele lucruri ciudate, aș putea spune tulburătoare… Dacă s-ar adeveri, ar fi îngrozitor… Până acum era stabilit că drumul de la Prophtasia la Kabul, Alexandru l-a făcut în iarna 330—329 înainte de Hristos... Domnul Andronic pretinde însă că abia un an mai târziu, în iarna 329—328.

ȘTEFĂNESCU (nerăbdător): Bine, dar ce importanță…

MAGDA: Imensă, domnule. Știu că vreți să spuneți că data aceasta a mai fost susținută înainte și de alți istorici, că, de exemplu, Hoygharth și Wuertemburg adoptă aceeași cronologie.

ȘTEFĂNESCU: Ascultă, domnișoară. Puțin îmi pasă.

MAGDA (îl întrerupe; vorbește animat): Vă cred. Și mie puțin mi-ar păsa dacă ar fi numai atât. Dar domnul Andronic face o ipoteză îngrozitoare, insinuează, afirmă, că în 330 Alexandru s-ar fi putut afla în Media, (subliniind) în 330, în momentul asasinării lui Parmenion, ba chiar că ar fi luat parte la asasinat.

ȘTEFĂNESCU (fierbând): Ei și?

MAGDA: Ar fi groaznic. E o crimă oribilă. Alexandru nu poate… Alexandru nu trebuie…

ȘTEFĂNESCU (izbucnind): Ia ascultă domnișoară. Dumneata ai timp de glume. Eu n-am.

MAGDA: Dar nu glumesc deloc. Nici n-aș îndrăzni cu lucruri atât de grave.

ȘTEFĂNESCU: Grave! Fleacuri. Prostii. Idei fixe. Eu n-am timp. Înțelegi? N-am timp. Eu fac aici o gazetă. Știi dumneata ce e o gazetă? Fapte, fapte, fapte! Și dumneata mă ții de vorbă ca să-mi spui povești cu Alexandru cel Mare. Că a făcut, că a dres, că s-a dus, că nu s-a dus. Din partea mea, ducă-se! La 329, la 330, sau la 3330, mie totuna mi-e. Treaba lui. Treaba dumitale. Pe mine să mă lăsați în pace. Eu am de lucru. Înțelegi? Pricepi?

Mă auzi?

MAGDA (care nu și-a pierdut cumpătul, cu toată izbucnirea lui Ștefănescu): Înțeleg. Pricep. Mai ales aud… Dar îmi pare rău.