Elegia

Nu doar prin nume, ca unii, ci mare fiind, o iubite,

Prin poezia latină ș aceea a patriei tale,

Cine sunt eu poate-ntrebi, care, ‒ așa cum făcură și alții,

Îi preamăresc pe cei buni în elegiacul meu cântec?

Și că-ntre ei te salut și pe tine, poetul celebru,

Eu chiar, un necunoscut, nu te miri tu de asta acum?

Eu sunt acela pe-ai cărui părinți odraslitu-i-a Șinca:

Elegia

Larii lor stau înșirați în podoabă de ceară străveche.

Muza întâiu în Sabed m-a nutrit în studii; pe urmă

Locul părinților mei mi-a fost scump totdeauna, Șamșudul.

După aceea doi ani m-a hrănit Oșorheiul, de unde

Drumul spre Cluj l-am luat, la școlile lui învățate.

Eu acolo începui să mă-nvăț cu dulceața lui Febus

Și să mă urc pe Parnas, pe culmile lui desfătate.

Iar de la Cluj am luat-o la Bistrița, unde cu arta

Lui Cicerone-mi plăcu să cultiv mai departe-a mea minte.

Iară de-acolo plecat-am la Blaj, ca să-nvăț tineretul

Vreme de-un an: când acesta s-a scurs mi-a fost dat să văd Roma.

Timp de cinci ani petrecut-am la Roma și-n vremea aceasta

Vrednic de laur fiind, mi s-au dat cele două diplome.

Roma în studii mi-a fost de-ajutor și-i aduc mulțumire,

Căci bibliotecile ei mi-au fost totdeauna deschise.

Din o mulțime de cărți mi-am luat însemnări fără număr.

Stephanus Borgia , el, îmi făcu mie binele-acesta

Cu învățații deprins fiind el a-și petrece tot timpul,

Dânșii în preajmă să-mi stea porunci și să-mi fie-ndreptare.

Când m-am întors de la Râm — pe când soțu-mi pleca spre pământul

Patriei lui — eu rămas-am un an, din poruncă, la Viena,

Unde-nvățat-am un an Metodul , Canoanele, Dreptul.,

Ș-am răsfoit manuscrise-o mulțime; de asemeni, acolo

Cărți tipărite-am citit un noian și ziua și noaptea,

Ca să pot scrie frumos istoria Daciei noastre.

Cornides m'a îmboldit ne'ncetat și Garampi și Benkő .

Toți ocrotire mi-au dat și sprijinul lor fiecare.

Însă mai mult decât toți îmi dădu ajutor Darabanțiu ,

Marele stăruitor al trimiterii mele la Roma.

Mie, și-n patrie-ntors, el nu mi-a lipsit niciodată:

Chiar și acum, departe de ea, încă-mi dă ocrotire.

Domnului, dar, eu, de aceea, mă rog să-i dea anii lui Nestor

Și-mbelșugate răsplăți în ceruri, târziu, să primească!

Dar... să mă-ntorc iar la patrie, Spune-voi ce binefaceri

Eu am făcut pentru-a Nației mele cultură și cinste.

Iată: scosesem Gramatica mea ș-ale mele Principii

Ș-Abecedarele două Normatice întitulate.

Am desvoltat și Doctrina lui Christ mai pe larg decât fuse

Cartea aceasta lăsată cândva Românilor noștri.

O Aritmetică bună lipsea în școlile țării:

M-am ostenit ca s-o fac și pe asta din nou. Dup-aceea,

A trebuit de trei ori să străbat Transilvania toată,

După porunca ce Iosif mi-a dat, Apostolicul Rege.

Și, străbătând-o de trei ori, în școlile noastre române

Multe-am făcut de folos pentru cinstea națiunii ș-a limbii.

Ani doisprezece mereu ostenitu-m-am fără-ncetare

Școlile să le sporesc ș-apoi să le-așez mai temeinic.

După ce îns-am făcut eu aceste-nchinându-le toate

Binelui obștei, avui de-ndurat suferinți o mulțime.

Ce să mai spun că silit eu am fost să mă las și de studii,

Ba să cultiv cu priceperea mea și ogoare străine !

După ce vai! de pe lume răpit a fost regele Iosif

(Care mă jur că deapururea vrednic era să trăiască)

Mi-au poruncit mai întâiu să nu predau limba germană

Amenințându-mă aspru stăpânii semeți; dup-aceea,

Ei născociră-mpotrivă-mi pricini ce puteau să mă piardă,

Le născociră, dar Cerul prielnic opri mișelia!

Astfel, de-aceste și alte necazuri lovit și din slujba

Ce-o-ndeplinisem gonit pe nedrept și lipsit de-ocrotire,

M-am apucat să termin Istoria cea începută,

Neisprăvită rămasă din pricina vitregei soarte.

Și, cum aveam eu în țara Ungariei mare speranță

Să răsfoiesc o mulțime de cărți și de vechi manuscrise,

Plec la Oradea, cetatea cu învățăturile-n floare

Care, prielnică, sprijinitori îmi nutrea o mulțime.

Pe-ocrotitorii mei vechi acolo i-am cinstit cum se cade,

M-am închinat cu smerire Stăpânului mare, Ignațiu,

Oaspe, pe urmă, le-am fost Canonicilor greco-catolici,
Cărora cinste le-am dat în casa prietenă mie.
Pe la mai mulți, în sfârșit, am fost eu atuncea pe care
Mi s-a ntâmplat să-i cunosc, din popor sau și din nobilime.
Mulți doar acolo-s în floare, nu numai prin steme de nobili,
Ci și iluștri bărbați în artele zânei Minerve.
Dintre prietenii mei mai de seamă pe Tertina-l caut,
Tertina , gloria rară a școlii regești, despre care
Îmi ajunsese un zvon mincinos, care mult mă scârbise,
C'ar fi murit cu doi ani înainte, dar iată c-atuncea
Eu sănătos l-am găsit și-n brațe l-am strâns cu iubire:
Ce bucurie aprinsu-mi-a inima-n pieptul meu vesel!
Tertina, el chiar, cel vrednic să fie cântat și de tine,
O! prea ilustre poet, pe lira-ți Apolliniană!
De la luminile cele-nvățate-ale nației noastre,
Închinăciuni el primi o mulțime din gura mea însăși.
El, cărui Țara ce peste păduri se întinde-i păstrează.