Share on Twitter Share on Facebook

Elegia

Nobilului Transilvănean George Șincai din Șinca, Doctor de la Roma în Artele Liberale ale Filosofiei și Sfintei Teologii, emeritul Director al Școalelor Naționale Româno-unite din marele Principat al Transilvaniei, trimisă Autorului Orodiadei din Oradea Mare în ziua prăznuirii Sf. Arhanghel Mihail, 1803, de la moșia episcopului Darabant).

Nu doar prin nume, ca unii, ci mare fiind, o iubite,

Prin poezia latină ș aceea a patriei tale,

Cine sunt eu poate-ntrebi, care, ‒ așa cum făcură și alții,

Îi preamăresc pe cei buni în elegiacul meu cântec?

Și că-ntre ei te salut și pe tine, poetul celebru,

Eu chiar, un necunoscut, nu te miri tu de asta acum?

Eu sunt acela pe-ai cărui părinți odraslitu-i-a Șinca:

Elegia

Larii lor stau înșirați în podoabă de ceară străveche.

Muza întâiu în Sabed m-a nutrit în studii; pe urmă

Locul părinților mei mi-a fost scump totdeauna, Șamșudul.

După aceea doi ani m-a hrănit Oșorheiul, de unde

Drumul spre Cluj l-am luat, la școlile lui învățate.

Eu acolo începui să mă-nvăț cu dulceața lui Febus

Și să mă urc pe Parnas, pe culmile lui desfătate.

Iar de la Cluj am luat-o la Bistrița, unde cu arta

Lui Cicerone-mi plăcu să cultiv mai departe-a mea minte.

Iară de-acolo plecat-am la Blaj, ca să-nvăț tineretul

Vreme de-un an: când acesta s-a scurs mi-a fost dat să văd Roma.

Timp de cinci ani petrecut-am la Roma și-n vremea aceasta

Vrednic de laur fiind, mi s-au dat cele două diplome.

Roma în studii mi-a fost de-ajutor și-i aduc mulțumire,

Căci bibliotecile ei mi-au fost totdeauna deschise.

Din o mulțime de cărți mi-am luat însemnări fără număr.

Stephanus Borgia, el, îmi făcu mie binele-acesta

Cu învățații deprins fiind el a-și petrece tot timpul,

Dânșii în preajmă să-mi stea porunci și să-mi fie-ndreptare.

Când m-am întors de la Râm — pe când soțu-mi pleca spre pământul

Patriei lui — eu rămas-am un an, din poruncă, la Viena,

Unde-nvățat-am un an Metodul , Canoanele, Dreptul.,

Ș-am răsfoit manuscrise-o mulțime; de asemeni, acolo

Cărți tipărite-am citit un noian și ziua și noaptea,

Ca să pot scrie frumos istoria Daciei noastre.

Cornides m'a îmboldit ne'ncetat și Garampi și Benkő.

Toți ocrotire mi-au dat și sprijinul lor fiecare.

Însă mai mult decât toți îmi dădu ajutor Darabanțiu,

Marele stăruitor al trimiterii mele la Roma.

Mie, și-n patrie-ntors, el nu mi-a lipsit niciodată:

Chiar și acum, departe de ea, încă-mi dă ocrotire.

Domnului, dar, eu, de aceea, mă rog să-i dea anii lui Nestor

Și-mbelșugate răsplăți în ceruri, târziu, să primească!

Dar... să mă-ntorc iar la patrie, Spune-voi ce binefaceri

Eu am făcut pentru-a Nației mele cultură și cinste.

Iată: scosesem Gramatica mea ș-ale mele Principii

Ș-Abecedarele două Normatice întitulate.

Am desvoltat și Doctrina lui Christ mai pe larg decât fuse

Cartea aceasta lăsată cândva Românilor noștri.

O Aritmetică bună lipsea în școlile țării:

M-am ostenit ca s-o fac și pe asta din nou. Dup-aceea,

A trebuit de trei ori să străbat Transilvania toată,

După porunca ce Iosif mi-a dat, Apostolicul Rege.

Și, străbătând-o de trei ori, în școlile noastre române

Multe-am făcut de folos pentru cinstea națiunii ș-a limbii.

Ani doisprezece mereu ostenitu-m-am fără-ncetare

Școlile să le sporesc ș-apoi să le-așez mai temeinic.

După ce îns-am făcut eu aceste-nchinându-le toate

Binelui obștei, avui de-ndurat suferinți o mulțime.

Ce să mai spun că silit eu am fost să mă las și de studii,

Ba să cultiv cu priceperea mea și ogoare străine!

După ce vai! de pe lume răpit a fost regele Iosif

(Care mă jur că deapururea vrednic era să trăiască)

Mi-au poruncit mai întâiu să nu predau limba germană

Amenințându-mă aspru stăpânii semeți; dup-aceea,

Ei născociră-mpotrivă-mi pricini ce puteau să mă piardă,

Le născociră, dar Cerul prielnic opri mișelia!

Astfel, de-aceste și alte necazuri lovit și din slujba

Ce-o-ndeplinisem gonit pe nedrept și lipsit de-ocrotire,

M-am apucat să termin Istoria cea începută,

Neisprăvită rămasă din pricina vitregei soarte.

Și, cum aveam eu în țara Ungariei mare speranță

Să răsfoiesc o mulțime de cărți și de vechi manuscrise,

Plec la Oradea, cetatea cu învățăturile-n floare

Care, prielnică, sprijinitori îmi nutrea o mulțime.

Pe-ocrotitorii mei vechi acolo i-am cinstit cum se cade,

M-am închinat cu smerire Stăpânului mare, Ignațiu,

Oaspe, pe urmă, le-am fost Canonicilor greco-catolici,
Cărora cinste le-am dat în casa prietenă mie.
Pe la mai mulți, în sfârșit, am fost eu atuncea pe care
Mi s-a ntâmplat să-i cunosc, din popor sau și din nobilime.
Mulți doar acolo-s în floare, nu numai prin steme de nobili,
Ci și iluștri bărbați în artele zânei Minerve.
Dintre prietenii mei mai de seamă pe Tertina-l caut,
Tertina, gloria rară a școlii regești, despre care
Îmi ajunsese un zvon mincinos, care mult mă scârbise,
C'ar fi murit cu doi ani înainte, dar iată c-atuncea
Eu sănătos l-am găsit și-n brațe l-am strâns cu iubire:
Ce bucurie aprinsu-mi-a inima-n pieptul meu vesel!
Tertina, el chiar, cel vrednic să fie cântat și de tine,
O! prea ilustre poet, pe lira-ți Apolliniană!
De la luminile cele-nvățate-ale nației noastre,
Închinăciuni el primi o mulțime din gura mea însăși.
El, cărui Țara ce peste păduri se întinde-i păstrează.