Eminescu si Junimea

Eminescu e „junimist” de bastina sau „din scoala lui Maiorescu”, unul dintre cei mai adevarati reprezentanti ai „noii directiuni”. Aceasta nu va sa zica nici ca el a fost creat de Junimea, nici ca el a hotarat prin lucrarea lui „noua directiuni”; nu mai incape insa nici o indoiala ca el s-a desavarsit sub inraurirea cercului literar de la Iasi.

(...)

Atat la Bucuresti, cat si la Iasi, mai ales seratele literare erau pentru Eminescu un fel de sarbatori, de la care el nu putea sa lipseasca, fiindca una din marile multumiri ale lui era sa asculte si sa discute, ca sa se lumineze.

Se simtea oarecum dator a nu veni niciodata cu mana goala si lua cu el totdeauna fie chiar si cate o poezie inca neispravita, pe care o scotea cand se intampla sa nu fi adus vreun altul ceva.

El nu numai se bucura de multe simpatii, dar avea si autoritate, caci era om, ce-i drept, necrutator, dar cu inima deschisa, lipsit cu desavarsire de rautate, obiectiv si deprins a vorbi numai despre lucruri la care se pricepe.

Cand era vorba sa-si spuna parerea, el nu tinea seama nici de varsta, nici de pozitiunea sociala, nici de slabiciuni individuale, ci intrebuinta vorbe in intelesul lor propriu. Era deci cateodata jignitor pentur oameni care luau parte la seratele Junimii cu ganduri xare nu aveau nici o legatura cu literatura, si chiar nemilos fata de cei ce vorbeau despre lucruri asupra carora nu erau dumeriti. Altfel era una din cele mai placute si mai caracteristice figuri in cercul literar, un om care le lua pe toate in serios, le facea toate cu toata inima si fara de gand ascuns si fara de carele seratele perdeau mult din farmecul lor.

Cu totul altfel si fara indoiala mai putin ar fi fost Eminescu daca nu ar fi facut parte din cercul literar al Junimii, care s-a infiintat anume din gandul de a ridica nivlul moral si intelectual al celor ce vin in atingere cu el.

(1909)