VI

Câtva timp Zoltán se învârti somnoros pe la capul scării. Deodată însă aude un nou uruit de trăsuri și niște glasuri zgomotoase. Atunci pleacă spre poartă, deschise și iese, oprindu-se înaintea ei.

Din vale se urcau cinci trăsuri pline de oameni. În cea dintâi și în cea de-a treia ședeau câte doi popi.

Zoltán privi la ei numai cu coada ochiului, arătându-se a nu-i băga de seamă; după ce însă trecură, el privi îndelungat în urma lor, cercând a-și da seamă de scopul ce vor fi având acești oameni tocmai astăzi, duminecă, în oraș. Starea sufletească în care petrecuse ca de opt ceasuri și agitațiunea în care trăise de opt zile îl puneau în neputință să nu-i aducă pe acești oameni în legătură cu ideile ce-l frământau. El nu se mai îndoia că românii au întâlniri tăinuite și că lucrează în societăți secrete. Acesta era un lucru firesc, cel mai firesc între toate câte se potriveau cu soiul de idei ce-l cuprinsese.

Preocupat de asemenea gânduri, el face câțiva pași înainte și începe să se plimbe pe dinaintea casei, așteptând cu nerăbdare să vadă pe vreunul din prietenii săi ieșind pe stradă.

În acel moment vede pe peretele alb al casei sale, chiar între ferestre, trei cruci roșii, iacă așa:

+++

Zoltán rămâne uimit la această vedere. Nu își aduce aminte să fi văzut ieri aceste cruci… El nu se mai îndoiește că aceste au fost făcute astă-noapte… Dar ce însemnează ele?… Ce sunt aceste?!.. Cine a făcut aceste cruci și pentru ce le-a făcut? La aceste întrebări ce-și face îl cuprinde o îngrijare, o neliniște pe care o simte omul în fața unui lucru de care nu-și poate da seamă. El își caută explicarea în capul său, și îngrijirea se încordează până la spăimântare.

Apucat de o gândire nehotărâtă, Zoltán pleacă spre vale.

Pe casa vecinului său Bányi Béla, o cruce roșie…

Merge mai departe.

Pe casa amicului său Lâszló Antal, două cruci roșii…

Mai merge câțiva pași și se oprește încremenit înaintea unei case mici, dar curate… Da! el nu se înșală. Aici locuiește Munteanu: pe casa acestuia nici o cruce…

În capul său s-aprinde o lumină înfricoșătoare; începe să înțeleagă ce vor grămezile ce văzuse ieri și pentru ce românii nu veniseră la teatru; începe să înțeleagă zgomotul de astă-noapte, carele încărcate de oameni… să înțeleagă, în fine, ce însemnează crucile roșii.

Ca gonit de un vrăjmaș neîmpăcat, el străbate ulița în jos și în sus… Pretutindenea casele locuite de maghiari sunt însemnate cu cruci roșii.

Deodată se oprește înaintea unei case mari. Este a lui Paveleanu. Un român, dar și el are trei cruci roșii. A!… el a fost aseară la teatru. Este un trădător în ochii românilor…

Nu trecură mai mult de zece minute, și Féleky Zoltán își îndreaptă pașii spre locuința amicului său Bátor Férencz, pe care îl știa mai hotărât și mai îndărătnic între toți amicii și compatrioții săi.