O încurcătură

D-l Gogu Bondoc, profesor de aritmetică și de geometrie, era om nervos și distrat ca toți matematicienii cu adevărată vocațiune, deci și iute la fire și cam zăpăcit.

— Ai să faci o cură hidroterapică în toată regula, îi zise doctorul său curant, care îi mai era și bun prieten.

— Neapărat, Gogule, stărui cocoana Eliza, care, trăind de vreo noauă ani acum cu un matematician și mai având și doi draci de copii, se făcuse și ea nervoasă.

— De! grăi Gogu, luându-și timp să-și facă socotelile. La urma urmelor, de ce nu?! urmă iar, după ce-și răsuci de câteva ori mustața.

Câteva zile de-a rândul au tot chibzuit apoi el și ea unde să se ducă, au făcut studii aprofundate asupra tuturor adasurilor și au hotărât în cele din urmă că se duc la Grafenberg în Silesia, unde li se părea locul mai la o parte și astfel mai potrivit pentru oameni nervoși.

Nici c-ar fi fost cu putință să facă o mai bună alegere. După vreo trei săptămâni, Goguță, băietul, și Mimița, fetița, se făcuseră niște roșcovani plini de viață, cocoana Eliza alerga ca o căprioară sprintenă prin pădurile de brad, iar d-l Bondoc perduse opt kilograme din greutate și se făcuse cel mai flegmatic și mai bine cumpănit om.

Ai fi jurat că nici neam de neamul lui n-a fost matematician. Nici bondoc, nici distrat, nici zăpăcit.

— Așa! îi zise dar medicul la plecare. De aici înainte poți să mănânci orișice cu măsură, dar vin să bei puțin, cafea să iei una singură pe zi, iară de ceai să te ferești cât se poate.

— Am înțeles! răspunse d-l Bondoc și-și luă rămas bun de la salvatorul său.

El luase pentru sine și pentru ai săi bilet de drum încă de la București, dus și întors, nu mai avea dar nici o bătaie de cap. Știind cum a venit, știa și cum are să se-ntoarcă.

Dacă s-ar fi uitat însă bine în cărticelele lui de drum, s-ar fi dumirit că a venit via Viena-Prerau-Brun-Viena.

El nu mai era însă acum omul zăpăcit care are nevoie să le examineze toate în amănunt. Sosit dar la Prerau, unde se-ncrucișau drumurile, s-a mulțumit să-l întrebe pe conductorul atoateștiutor când pleacă trenul mai departe.

— La unu și treizeci, răspunse conductorul după ce se uită la cărticică.

Erau douăsprezece fără zece.

— Bravo ție! grăi d-l Bondoc. Avem soro, mai bine de un ceas și jumătate și putem să prânzim în toată tigna.

S-au și dat jos din tren, au prânzit nesupărați, dar când d-l Bondoc și-a comandat cafeaua, portarul a anunțat plecarea trenului la Viena.

Cocoana Eliza a sărit ca-nțepată de vespi și-a luat iute pe Mimița, ca să nu cumva să scape trenul.

D-l Bondoc se uită la ceasornic.

Erau abia unu fără douăzeci.

— Stai, soro, nu te enerva! zise el foarte liniștit. Asta a fost abia întâia oară. Mai avem încă trei sferturi de ceas. Cafeaua, pe care mi-a prescris-o doctorul, trebuie s-o iau.

— Ei bine, — răspunse cocoana Eliza cu oarecare nervozitate — mai liniștită aștept în tren.

A rămas dar d-l Bondoc el singur și Goguță, să-și ieie în toată tigna cafeaua. N-a sorbit însă o dată, de doauă ori, și trenul s-a pus în mișcare.

Orișicât de flegmatic, d-l Bondoc a sărit în picioare, s-a repezit la tren, l-a aruncat pe Goguță în cel mai apropiat vagon și a sărit cu toate protestările conductorului după el.

Urât lucru ar fi fost dacă dânsa ar fi plecat cu fata înainte, iar el ar fi rămas cu băiatul la Prerau.

„Afurisiți de nemți! își zise el. Li-a mers vestea că au regulă: asta regulă?! Cum rămâneam eu acum dacă n-aveam destulă prezență de spirit?! “

Ca om cu multă prezență de spirit, el l-a lăsat pe Goguță la locul lui și s-a dus să caute, trecând din vagon în vagon, pe cocoana Eliza.

Nu-i însă, nu-i nicăiri.

Întreabă ici pe un călător, colo pe altul, mai departe pe conductor.

-A! domnule, — i se răspunse, în sfârșit — o doamnă, cum zici d-ta, a trecut în trenul ce trece la Brun.

— Aoleo! strigă d-l Bondoc. A apucat pe un drum greșit și se pomenește la Praga fără bilete și fără para chioară la dânsa!

Ar fi fost în stare să oprească trenul, să-l răstoarne și să ieie la goană pe toți nemții, dar locomotiva pufăia înainte și-l ducea cu o iuțeală de noauăzeci de kilometri pe oră.

Vine conductorul să ceară biletele.

— Domnule, îi zice într-o nemțească foarte deslușită, d-ta ai apucat un drum greșit: trenul acesta trece pe la Gaenzerndorf.

D-l Bondoc a rămas ca trăsnit din senin.

Drum greșit și el? Ce țară e aceasta, la care toate trenurile umblă pe drumuri greșite?!

Dac-ar fi fost în țara lui, ar fi protestat cu cea mai mare energie împotriva unei asemenea răsturnări a toată ordinea; aici însă nu-i rămânea decât să-și dea pe față legitima indignațiune.

Nu era nici acum nervos, nici zăpăcit, dar îi venea să turbe, și conductorul numai cu multă greutate a putut să-l stăpânească până la proxima stațiune, unde trebuia să-l dea jos ca pe unul care a pornit pe drum greșit și turbură ordinea.

— Asta e culmea culmilor! strigă el. Care va să zică tot eu cel cu pricina?!

Se înțelege că s-a dat jos la stațiune, ca să-l reclame pe insolentul conductor. Nici n-a dat însă bine fața cu șeful stațiunii, când trenul a pornit înainte, ducând pe Goguliță.

— Aoleo! strigă iar. Acum și asta?!

El aici, nevasta cu Mimița spre Praga, iar Goguliță spre Gaenzerndorf: i se spulbera familia de nu mai putea nimeni s-o adune la un loc; i se sfâșia parcă trupul bucăți-bucăți.

— Opriți! strigă iar ca ieșit din minți și alergând după tren, ca să-l apuce de vreo roată și să-l ție în loc. Goguliță!

— Stai, domnule, nu-ți perde răbdarea, stăpânește-ți nervii, nu te zăpăci, păstrează-ți bunul cumpăt, că toate se regulează, grăi șeful de stațiune, un neamț potolit, care făcea, precum se vede, în fiecare an cură hidroterapică. Examinând apoi orarul trenurilor, el dete afacerii o rezolvare rezonabilă: Soția d-tale, îi zise, peste câteva minute sosește în gara Vikau: îi dăm o depeșă să se oprească și să te aștepte acolo. Băiatul sosește peste cincisprezece minute la Lukau: îi dăm o depeșă să se oprească și să se-ntoarcă cu primul tren aici. Vă întoarceți apoi la Prerau, luați drumul prevăzut în bilet și o găsiți pe doamna la Vikau. D-ta plătești o depeșă la Vikau, alta la Lukau, un bilet pentru băiat Prerau-Lukau dus și întors, un bilet dus și întors pentru d-ta, amenda reglementară pentru doauă persoane plecate fără bilet și toate sunt regulate.

În clipa aceea se prezenta și comisarul de poliție cu o depeșă de la Prerau, prin care era însărcinat să aresteze pe d-l care luase-n restaurantul gării o masă copioasă, împreună cu soția și cu doi copii, și spălase putina fără ca să plătească.

D-l Bondoc sta-ntr-un fel de aiurire și se uita sperios împregiurul lui.

El să se mai întoarcă?! Ferit-a Sfântul! Se pomenea tocmai la Petersburg.

— Plătesc, domnilor, — răspunse el — toate le plătesc, și depeșa, și biletele de drum, și amenzi de orice fel, și mâncarea chiar și afurisita de cafea, dar de-ntors nu mă mai întorc și nici nu mă mai opresc. Faceți-mi socoteala, ce mă costă ca să ne întâlnim cu toții în gara de la Viena, și plătesc cu vârf și îndesat, ca să știu c-am făcut și eu o călătorie de plăcere prin țări depărtate.

Așa au și rămas apoi lucrurile, și poate orișicine să-și închipuiască lacrămile de bucurie cu care Gogu și Eliza, Goguliță și

Mimița s-au îmbrățișat în Gara de Nord de la Viena.

— Dar Gogule dragă, — grăi cocoana Eliza — dacă e vorba să mai facem cură hidroterapică, o facem la noi în țară.