*căderea cerului

Acum ca nişte pietre blânde

ne vom lăsa de apă să fim curşi

precum albastru cer al nimănuia

stă prăbuşit în ochi de urşi.

Aşa cum greutatea este cerul

u-m-ă-r-u-l-u-i - rupt şi apăsat,
— aşa cum împăratul, frigul, gerul

e l întâmplat.

Mă strânge noaptea care va să vină,

nici mort într-un mormânt nu o să-ncap,

e cerul care cade peste mine

rupându-mă de lume şi de cap.

Of, după ce cădea-vor toate

m-or pune luminos inel
a tot ce este şi se poate, —

şi poate nu se poate să se poată.

Share on Twitter Share on Facebook