Iată prima parte a descrierii :

aici, în această zonă cosmică

sub pleoapa albastră.

toţi se mănâncă pe toţi.

Neîntrerupt, toţi se mănâncă pe toţi.

Omul mănâncă pasărea,

pasărea mănâncă viermele,

viermele mănâncă iarba,

iarbă mănâncă resturile omului,

resturile omului mănâncă piatra,

piatra mănâncă apa,

focul mănâncă aerul,

aerul mănâncă pământul.

Este de mâncare cât este,

dar ea nu se termină niciodată.

Zgomotul car acteristic

este acel al fălcilor mestecând

Iată acum principiul :

cea mai mare dimensiune din cosmos este

punctul.

Unul nu este mai mare decât altul.

Muntele este un punct

şi firul de iarbă este tot un punct.

Iată credinţa :

de multă vreme hrana

care-şi este sieşi hrană

care este pentru hrană, hrană

şi car e se potoleşte cu hrană

s-ar fi sfârşit în acest punct albastru.

Vine însă din afară lumină

vine însă din afară radiaţie oarbă.

La baza acestei foamete,

la baza acestei neîntrerupte foame

este lumina din afară,

este radiaţia oarbă din afară

care adaugă celui mâncat

şi îi repune la loc

partea mâncată