Capitolul XXXI. Două conciliabule

Iorgu Răutu a putut fi, astfel, bine documentat asupra situației, în ajunul adunării nobilimii.

* * *

Această situație era în adevăr paradoxală și impunea guvernatorului, generalul de infanterie Apolon Apolonovici Hvost-Berezinski, o grea sarcină si un neobicinuit efort intelectual. În biroul său, din locuința sa privată, el a chemat atunci în ajutor pe consilierul intim al tuturor predecesorilor săi din ultimele decenii — un funcționar, al cărui patriotism rusesc era cu atât mai fierbinte, cu cit trebuia sa fie uitată origina lui moldovenească — Ivan Ivanovici Covată, un tip parcă desprins din paginile lui Gogol, dintre aceea pe care marele ucrainean i-a botezat prin eufemism „bot de oală“.

Acesta a pus în fața generalului pe masă un dosar gros, cu rapoarte confidențiale din ultimii ani.

Și generalul, care prin firea lui epicuriană se simțea așa de bine până în acest moment, în mijlocul aristocrației locale, acuma cu teroare citea din vestitul raport al nu mai puțin vestitului consilier de curte Somov (Document real!), cum această ospitalieră și docilă aristocrație a fost pe vremuri caracterizată în acte oficiale:

„Origina comună și educația asemănătoare a moldovenilor face ca moravurile lor sa fie foarte deosebite de moravurile popoarelor cu idei sănătoase...

Pornirea dvorenilor moldoveni de a se sprijini reciproc împotriva rușilor, pentru cari nu simt decât ura; — aversiunea lor de a se supune legilor fundamentale ale imperiului îi duce la o conspirațiune tacită spre a ascunde situația reală din provincie...

Exclusivismul lor față de funcționarii ruși și favoritismul față de cei moldoveni, îi face să proslăvească Moldova, tăinuind că acolo domină numai dreptul celui mai tare împotriva legilor divine și omenești, exploatarea nemiloasa a statului în folosul exclusiv al boierimii...“.

Instrucțiunile recente primite din Petersburg dezveleau în același timp intențiunile guvernului imperial de a realiza în Basarabia reforma agrară mult mai largă, ca în restul Imperiului, atât pentru a slăbi boierimea, cât și pentru a asigura simpatiile țărănimii pentru regimul rusesc.

— Domnule Covată, cum crezi dumneata, e-e-e, putem noi pune la cale așa ceva, e-e-e, demonstrație de credința către Majestatea sa împăratul din partea nobilimii, adică, e-e-e, un gest cavaleresc, e-e-e, îi dăm și sufletul, e-e-e, și moșia, cât vrea. Putem aranja noi un fason de acestea? A?

Și generalul își aținti ochii bulbucați asupra lui Covată.

Acesta arăta prin toată atitudinea lui că se topește de admirație și de respect pentru șeful său.

— La poruncă, excelența voastră! S-ar putea pune la cale, să șoptim un cuvânt domnilor Vătruță sau Chirilă. Și aceștia vor ști să învârtească pe Chiriac Chiriacovici Leon și pe Stephan Gheorghevici Cazara.

— Ce? Cum? — tună răgușit generalul, sărind în picioare, și chiar sprâncenele lui stufoase se zburliră: — Vătruță? Chirilă? Acești francmasoni? Acești nihiliști? Acești separatiști?

Admirațiunea, devotamentul și respectul lui Covată parcă îl anihilau; și, contractându-se în colac, el îndrăzni totuși să obiecteze:

— La poruncă, excelența voastră! Dar n-am putea găsi pe nimeni altul pentru așa ceva.

— Cum? Dar acești patrioți și ruși de sânge sau de suflet ca Fiodor Feodorovici Carpinschi, Aristide Nicolaevici Brezó, în sfârșit — baronul August Ferdinandovici Holstorm?

Covată se subție, scăzând la a patra parte din volumul său normai; totuși îndrăzni să insiste:

— La poruncă, excelența voastră! Tocmai așa, excelența sa Fiodor Feodorovici Carpinschi, măria sa domnul șambelan Aristide Nicolaevici Brezó, domnul baron August Ferdinandovici Milbrey von Pfälzer-Gröner zu Holstorm sânt mari patrioți, supuși, credincioși și devotați Majestății Sale Imperiale Țarul Alexandru Nicolaevici, dar sânt boieri mari, foarte mari, și urmează să piardă până la două treimi din moșiile lor. Și cum excelenta voastră știți, în toată împărăția boierii mari, adevărații magnați, se cam ridică împotriva milostivelor reforme ale Majestății Sale Imperiale Țarul Alexandru Nicolaevici — ei spun că reforma agrară ruinează nobilimea și răzvrătește gloata, că o îndeamnă la trândăvie, că prăpădește agricultura și că boierii noștri vor pierde și mai mult ca magnații din Rusia.

Generalul cade în fotoliul său și o bucată de vreme îl fixează uluit pe acest model de funcționar, „eminența griză“ a tuturor guvernatorilor basarabeni de pe vremuri.

Atunci? Să mă ploconesc eu acestor răzvrătiți, acestor tulburători, separatiști? A! Am să-i turtesc pe toți în corn de berbec,— răcni răgușit guvernatorul — prototipul administratorilor cu „mână de fier“.

La poruncă, excelența voastră! Lăsați! N-avem nevoie să ne ploconim înaintea nimănui. Doar un mic meșteșug, așa ceva se aranjează...

* * *

Chiar în acest moment, în biroul iui Constantin Dimitrievici Chirilă, cei doi „răzvrătiți și separatiști“ stăteau la sfat.

Ei erau pe atunci dintre acei prea puțini moldoveni din Basarabia care, trecând prin universitățile rusești, suferiseră influența curentelor de idei care agitau societatea din Imperiu, fără să piardă în același timp sentimentul de solidaritate națională românească.

De față se găsea și Ivan Nicolaevici Telega din Cemeleuți, mizantropul județului S***.

Alexandru Matveevici Vătruță, gânditor, ciocănea încet cu degetul pe masă, vorbind domol și măsurat:

— Nu putem face nimic fără domnii Leon și Cazara, — declară el,— din spirit de opoziție împotriva elicei familiei Carpinschi, ei moldovenizează și bat în struna liberalismului și a progresismului.

— Ho-ho-ho! — izbucni sardonic, strâmbându-și buzele senzuale Ivan Nicolaevici.— Acești latifundiari? Dar reforma agrară le va croi în ferfenițe latifundiile; instituțiunile de autonomie locală vor ridica greutatea specifică a țărănimii și a micii burghezii în defavoarea nobilimii; lor nu le prea poate conveni nici serviciul militar obligator, nici reforma judiciară, cari aduc o gravă atingere privilegiilor străvechi. Nu fiți copii,— încheie dânsul.

Constantin Dimitrievici își purta coama de argint vechiu alergând de la un colț la altul al biroului:

— Dar Cazara vrea sa fie mareșal! — striga marele advocat al Basarabiei.— El nu poate fi ales fără sprijinul boierinașilor, pe care reforma agrară îi atinge mai puțin, iar celelalte reforme sânt în interesul lor; apoi avem și noi câțiva prieteni. Carpinschi pune toate în mișcare tocmai spre a-și întări pozițiile față de reforme.

— N-aveți grijă! — își reluă firul, indomptabilul Negru.— în privința reformelor troglodiții noștri de toate colorațiunile se vor înțelege de minune; dar cu toții vor asculta smirna poruncile lui Hvost. Boierimea moldovenească e moartă — puteți să-i cântați prohodul: finis Basarabiae!

— Dar e o clasă dominantă! — nu se astâmpără Constantin Dimitrievici.— Nu-i poate bate din picior orice Hvost.

— Eroare, amice, mare eroare! — se ținea și mai dârz Negrul. — De când și-a vândut dreptul de primogenitură — nu pentru un blid de linte, pe acesta i l-a luat birocrația imperială cu clientela ei, ci pentru petece de pergament și pentru tinichele colorate — și de când a intrat și ea însăși în clientela de categoria a doua a acestei birocrații, boierimea noastră nu mai e nici dominantă, nici măcar clasă. Ce fel de clasă poate fi — înțelegeți odată! — strânsura fără niciun suflet, în care două generații succesive nu se pot înțelege în aceeași limbă, ci se deosebesc mai mult între ele decât triburile de la Antipozi? Boierimea moldovenească a pierdut — și tocmai în vremea când aceasta a fost mai necesar — conducerea socială în Basarabia, acel leadership, care singur poate justifica acumularea de avere și o situație socială privilegiată. Ea s-a înstrăinat cu desăvârșire, — deveni elocvent și patetic mizantropul nostru.— Ea s-a înstrăinat cu desăvârșire de masele țărănimii, care în truda ei milenară, zidind în adâncimi viața, cum generațiile polipilor de corali construiesc continente, a fost izolată, prin stratul impermeabil de cultură străină și neasimilată, de orice rază de lumină. Așa numita rusificare a Basarabiei, nu este decât un lung proces de sălbătăcire și pustiire sufletească! În această situație boierii noștri nu-și pot permite luxul unei atitudini demne — sânt sortiți să ajungă o turmă abjectă și servilă în slujba oricui ține biciul în mână. Consecințele nu numai pentru starea ei morală și intelectuală, dar și pentru cea materială, nu pot fi decât tragice. Nu contați dar pe această mortăciune!

Nici oratorul nu putea ști atunci cât de profetice erau vorbele lui: până la sfârșitul veacului, boierimea moldovenească din Basarabia pierdea nouăzeci la sută din moșiile ce-i rămăsese după reformă; complect ruinată, ea a format acea pepinieră de „zimbri“, care înspăimântau Rusia și dintre care se recrutau conducătorii „Ligii adevăraților ruși“, pogromiștii și stâlpii obscurantismului intransigent și... slugarnic...