O VORBĂ DE-A BUNICEI

        — I-AUZI!

        Bunicul s-a oprit cu gazeta în mijlocul etacului.

        Începe sa citească din nou, cu glas şi mai tare, articolul despre Vasile Alecsandri.

        Bunica şi bunicul l-au cunoscut pe „Conu’ Vasile”…Vorbesc despre el numai cu preamărire.

        — Auzi, Elencu?

        — Aud.

        ,Tinerelul’ de la gazetă îl ia foarte de sus pe Vasile Alecsandri. A fost – zice el —, i-a trecut vremea, nu mai este.

        — Auzi, Elencu?

        — Aud.

        Bunicul citeşte c-un tremur în glas. Nu poate isprăvi.

        — Cum de rabdă pământul pe-un astfel de ticălos?

        — Stai binişor, Alecule, – îl potoleşte bunica. Ia să vă spun eu una. O ştiu de la babaca. Era pe vremea ceea un doctor mare la Ieşi, da’ foarte beţiv. Într-o noapte îl ia la un bolnav, chiar de la crâşmă. Se duce doctorul de voie, de nevoie, şi cum dă cu ochii de bolnav, dă să-i ia pulsul. „Măi”, îi spune el „n-ai nimica. Te-ai îmbătat ca un porc”…Şi dă să plece. „Stai, domnule doctor”, îi spune omul, „că nici n-ai pus mâna pe mine. Ţi-ai luat pulsul dumitale”… Aşa-i şi cu condeierul tău de la gazetă, Alecule. El îi prost, nu Conu’ Vasile…

        Bunicul respiră adânc şi zâmbeşte împăcat.

        — Deşteaptă mai eşti mata, Elencule.