PASIENŢA BUNICULUI.

        BUNICUL FACE O PASIENŢĂ pe canapea, cu motanul la spate.

        Bunica-i prin casă. Aici. Dincolo. Vine. Pleacă. Face. Drege.

        Nici un copil bolnav în pat cu jucăriile nu-i mai cuminte decât bunicul cu pasienţa şi motanul. Nu se grăbeşte. A pornit la drum lung, ca ţăranii cu carul cu boi. Îşi potriveşte cărţile una câte una, le aşază frumos, cu grijă şi evlavie, stă, se uită, se socoate, pune o carte peste alta, iar poposeşte, se uită la ninsoare – pasienţa albă a ferestrelor —, se uită peste umăr să vadă ce face motanul – doarme – şi iar rămâne cu pasienţa. Uneori parcă se supără, abia, o supărare care nu-i un nour, ci un abur care trece peste faţa lui. Alteori dă din cap, ca şi cum ar spune: „Te-am prins, hoţomane, aici mi te-ascundeai!” Aşa vorbesc şi copiii când sunt singuri cu păpuşile lor.

        Vine bunica. Îl vede pe bunic. Se uită la pasienţă, vultureşte.

        — Nu aşa, Alecule. Nu vezi mata ce-ai făcut?

        Şi iute-iute, degetele bunicii descoperă, acoperă, potrivesc, aşază, rânduiesc, combină, dezleagă.

        — De-acum te lăs, că nu-mi văd capul de treabă. Te-am descurcat.

        Bunicul nu spune nimic. Dar se vede bine că amestecul bunicei i-a zăpăcit şi mintea şi bucuria de a se juca liniştit.

        O dată.

        De două ori.

        De trei ori.

        — Mă rog, Elencule.

        Bunicul s-a sculat cam roş la fată. S-a ridicat şi motanul cu coada-n sus.

        —. fă mata pasienţa.

        — Lasă, Alecule, nu te supăra mata, că mă duc.

        Bunica pleacă. Bunicul rămâne.

        — Tare-i uite Elencu! o explică bunicul către nepot.

        Dar nu-şi mai continuă pasienţa. Stă îngândurat, trăgând cu urechea la zgomotele – cam cu şfici – pe care le face bunica în cameră.

        — Elencu!

        Bunica, dintre zgomotele ei, nu răspunde.

        — Elencu, ai să răceşti în cămară.

        Zgomotele continuă.

        Bunicul oftează, se uită la motan, la nepot, la fulgi, stă ce mai stă, şi se duce spre cămară.

        — Elencu, – începe bunicul de pe prag, cu dojana în glas.

        Dar bunica nu-i dă timp să isprăvească.

        Mă rog, Alecule, fă mata gospodărie, că de pasienţă văd că te-ai săturat.