Sărman cizmar!

Ce demon te-a ursit să stai

Pe trepiedul tău barbar,

În noaptea limpede de mai?...

O șoaptă prinde să-nfioare

Umila ta singurătate.

Prelung și rar, în depărtare

Un clopot miezul nopții bate.

Coboară vremea ca o apă

Nestăvilită-n lunga-i cale,

Și fiecare ceas îngroapă

Comoara tinereții tale.

Ca niște ritmice ciocane

Răsună pașii pe asfalt:

Sunt ghete mari „americane”

Și ghete mici cu tocul nalt...

Acum odaia-ți pare mică.

Te uiți cu silă împrejur...

Un fum subțire se ridică

Din lampa ta cu abajur...

Și iată, ca-n atâtea rânduri,

Ai devenit sentimental,

Privind cu ochii duși pe gânduri

Pantoful delicat de bal.

În căptușala-i de mătasă

Te-ndeamnă visul tău curat

Să pui o formă grațioasă

De picioruș aristocrat...

................

O vezi la bal... așa, înaltă

Și elegantă ca o floare...

În ploaie de confetti saltă

Perechile dănțuitoare...

Și visul tău acum te-arată

Frumos ca un locotenent,

Când vii în fața ei deodată

Și-i faci ușor un compliment:

— Dansați cu mine, domnișoară?

— Mersi! răspunde ea încet...

Și-n luxul care vă-nconjoară,

O strângi la pieptul tău, discret.

Te prinde redingota bine.

Sunt mândre ghetele de lac:

Zâmbești, încrezător în tine...

Apoi, când muzicile tac,

La braț vă strecurați afară,

Prin parcul liniștit să stai

Cu ea, pe-o bancă solitară,

În noaptea tainică de mai...

Și-ți tremură deodată mâna

Când te gândești c-ai săruta,

În raza lunii, pe stăpâna

Pantofului din mâna ta.

O, mâna ta rudimentară,

Cu piele aspră, de toval!...

Acum în pieptul tău coboară

Revolta caldă, ca un val.

Alungi vedeniile triste

Din lumea celor fericiți,

Și mii de gânduri anarhiste

S-aprind în ochii tăi trudiți.

O, cum ai răscula norodul,

„Sărmana plebe care-asudă”, —

Ai da nebun cu calapodul

În rânduiala asta crudă!

Va trebui să vie-odată

Acel feeric viitor...

Și-n mintea ta înfierbântată,

Te vezi deodată orator:

Înflăcărat rostești tirade,

Pornești mulțimea după tine.

Se-nalță mii de baricade

Și cad palatele-n ruine.

Tu vezi în noapte mii de torții,

„Femei cu părul despletit”,

Prin aer trece duhul morții

Și-al răzbunării vânt cumplit!...

Dar până-atunci, la judecată,

Pe trepiedul tău barbar,

Cu fruntea-n mână rezemată

Ai adormit…
Sărman cizmar!