Tu, „cap de studiu”, mobilă intactă,

Discret tovarăș de proiecte mari,

Tu reprezinți persoana mea abstractă, —

Un alter ego fără ochelari.

Și laolaltă noi trăim ca frații...

Dar vezi tu cât de nebulos apare

Destinul tău, prematură-ntrupare

A tainicelor mele aspirații!

Când mă cuprind presentimente rele

Mă uit la tine, mosafir posac,

Și nu știu dacă voi putea să-ți fac

Un piedestal din visurile mele...

Ori mă voi stinge ca un foc de paie

Și voi pieri cum piere-n lume totul,

Ori te răstoarnă slujnica cu cotul

Când va veni să scuture-n odaie.

Dar dacă scapi de-o moarte-așa brutală

Și dacă eu mi-oi face datoria,

Atunci e obligată primăria

Să-ți dea și ție-un loc în capitală.

Nemuritor și rece ca metalul,

Deși nu ești decât un „plagiat”,

Vei fi mai mândru, mai apreciat

Și mai iubit decât originalul.

Zâmbind vei sta pe negru piedestal

Împodobit cu litere de aur,

Și trei țărănci enorme de metal

Îți vor întinde trei cununi de laur.

Iar eu, obscurul, eu acesta care

De două ceasuri stau în fața ta

Cu mâinile vârâte-n buzunare, —

Eu voi muri și toți mă vor uita.

Căci omul are partea cea nedreaptă:

El cântă, râde, suferă, iubește,

Adoarme-apoi și nu se mai deșteaptă, —

Pe când poetul supraviețuiește...