Aș vrea cu tine să mă duc departe,

La Polul Nord, sub cerul de opal,

Când gheața mării clare se desparte

În blocuri plutitoare de cristal.

Desfășurând culorile-i spectrale,

S-ar înălța deasupra noastră ca un fald

Dantela aurorii boreale,

De purpură, de aur și smarald.

Banchiza albă ne-ar așterne-n față

Covoare de omăt imaculat.

Și-n adăpostul mic, scobit în gheață,

Am arde-un foc de spirt denaturat.

Din larga-mpărăție de zăpadă,

S-ar aduna fantasticul norod

Al nopților polare, să ne vadă:

Urși albi, de vată — foce mari, de glod...

Iar când natura-n soare nou învie

Și când văzduhul nu mai e opac,

Într-un bazin de sticlă argintie

Ar licări oglinda unui lac.

Acolo-n apa-i calmă și albastră

M-aș duce-n zori de ziuă să mă scald

Și cât ar fi de frig, iubirea noastră

M-ar face să-mi închipui că mi-i cald!