Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă.

Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă,

Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin

Licărește-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.

Bate vânt cu ploaie-n geamuri

Și e noapte neagră-afară...

Plânsul streșinii suspină ca un cântec de vioară

Monoton, șoptind povestea unei vremi de mult uitate...

Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.

Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,

Și de oameni și de patimi fericirea ne-o desparte.

Singur eu veghez în noapte,

Ploaia cântă tot mai tare...

Și m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.