Firul gândului frumos

Un suspin mi-l taie,

Că de-atâta vreme cos

Singură-n odaie.

Și doar mâna mea, cu greu,

Flori de fir împarte.

Flori aleg, — dar gândul meu,

Gândul mi-e departe!

Uneori, când țin la piept

Strânsă cusătura,

Închid ochii și-l aștept

Să-mi sărute gura.

Iar când umbra serii vine

Dorul crește-n mine

Și tristețea mă doboară

Grea, ca o povară...

O, știu bine că-n zadar

Dragostea mă mână

Să-l aștept cu lacrimi iar

Nopatea, la fântână.

Nu mai vine să-i șoptesc

Dorurile toate

Și la sân să-i încălzesc

Mâinile-nghețate!

Ci doar vântul nopții rece

Fruntea mi-o sărută,

Peste codri luna trece

Galbenă și mută.

Lung suspină-n freamăt greu

Fagii de pe coaste...

Noapte dulce, dragul meu

A plecat în oaste.