În grămezi greoaie, norii

Dintr-o parte străbătură

Și de chipul lor pătrunsă,

Fața lacului e sură.

Lângă apă, singuratic,

Plopul trist, fără veșmânt,

Jeluindu-și frunza moartă

Se îndoaie după vânt.

Pleacă unde după unde

Și mișcarea lor domoală

Colo-n trestie pătrunde,

Legănând o luntre goală...

Mult aș vrea în feeria

Unei nopți de mai, senine,

Să plutesc pe apa-ți clară,

Cu iubita lângă mine,

Și a undelor poveste

Nesfârșită, s-o ascult...

Dar așa, cum ești acuma,

Lacule, îmi placi mai mult!