Leul s-a-mbrăcat odată

Într-o piele de măgar,

Să colinde țara toată

Din hotar până-n hotar,

Ca să vadă cum se poartă lupii (marii dregători)

Cu noroadele-i blajine de supuși rumegători.

Deci, trecând el într-o seară la o margine de crâng

Ca un biet măgar nătâng,

Niște lupi, cum îl văzură, se reped la el pe loc

Și-ntr-o clipă îl înșfacă, grămădindu-l la mijloc.

— Stați, mișeilor! Ajunge, — că vă rup în dinți acuși!

(Strigă leul, apărându-și pielea cea adevărată.)

Astfel vă purtați voi oare cu iubiții mei supuși?...

Lupii, cunoscându-i glasul, îndărăt s-au tras pe dată,

Și de frică se făcură mici, ca niște cățeluși.

— O, măria-ta! Iertare!

Zise cel mai diplomat, —

Semănai așa de tare

C-un măgar adevărat!...