Se stinge amurgul cu roșii văpăi,

Și noaptea de vară

Coboară-n tăcere pe munți și pe văi,

Înaltă și clară.

La marginea apei să-și caute vad

O turmă s-abate.

Răsare și luna din codri de brad,

În singurătate.

Măicuțele-n umbra părerii de rău

Se duc să se culce;

Din vale s-aude un glas de pârău

Sălbatic și dulce.

Odihna s-așterne pe sfântul lăcaș

Din vremea străbună.

Și numai o fată cu dor pătimaș

Mai cântă sub lună.

Iubitul și-așteaptă s-o prindă în braț

La poală de munte,

Și lung s-o sărute cu dulce nesaț,

Pe ochi și pe frunte.