În vremile lui Hercul, — titanică faptură, — 

Natura-nverșunată pe om lovea mereu; 

La rîndul său și omul, sălbătăcit de ură, 

Se-ncumetea la luptă cu cel mai crîncen leu! 

El cucerise astfel, afar' în largul firei, 

Repaos și putere, de glorie cuprins; 

Dar corpu-i înlăuntru, — sarcazm al fericirei! — 

Fu pe neașteptate de un microb învins.

Îngrozitoarea boală, ce-n sînge varsă moarte, 

Luă omului puterea, necontenit să-l poarte 

Pe căi de suferință, de groază și de chin... 

Dar tu, savant ilustru, prin geniul tău divin, 

Zdrobiși vrășmașu-acesta, menit a fi etern... 

În luptele științei ești Hercule modern!