Const. Mille

De la început simt plăcerea de a mărturisi că D-l Const. Mille mi se pare cel mai simpatic dintre toți tinerii socialiști români. Dacă m'ați întreba pentru ce, poate că n'ași ști să vă răspund lămurit; dar eu ved în acest om fondul unui caracter leal și onest; o voință împuternicită de convingerile adânci al unor principii sociale, și un optimism de visător care întrevede în noaptea timpurilor viitoare aurora unei lumi nuoi, mai fericite și mai bune decât cea de azi. Adept înfocat al marilor teoretici socialiști, vrăjmașul claselor burgheze care exploatează munca claselor muncitoare, amicul celor proletari, el este copilul unui Ideal, pe care l'a înțeles și adorat încă din cei mai tineri ani de student. D-l Mille are o singură religie, o singură iubire: socialismul. Pentru dânsul, acest cult și această iubire s'a concretizat subt o formă frumoasă și măreață, subt forma unei amante adorabile, căreia îi jertfește cele mai sincere simțiri și cugetări. Și băgați de seamă, aici nu este vorba de acele legături cu idealuri cari se sfărâmă la prima decepție, la prima amărăciune. Aci nu este vorba iarăși de idealuri blânde, dulci si frumoase, cari fac deliciul unui suflet delicat și de o melancolie liniștită. D-l Mille are un ideal puternic și mare, care cuprinde într'însul poate cea mai grandioasă evoluțiune socială; și pe acest ideal, — de și știe că nu'l va vedea realizându-se în viață, de și a suferit adeseori înfrângeri și decepții din cauza lui, — totuși, el îl urmărește cu o credință nestrămutată.

Din aceste puține rînduri se poate vedea cum privesc pe D-l Const. Mille ca socialist. Dar D-sa n'a rămas numai în cercul activităței socialiste, atât din punct de vedere intelectual cât și din cel politic. D-l Mille a publicat un volum de versuri, un roman și o colecție de nuvele, — muncă literară care i-a statornicit o reputație de autor, și încă de talent, dacă ar fi să credem pe unii din admiratorii săi, cari au voit să facă dintr'însul aceia ce Lyonezii voiau să facă din poetul Soulary: „le plus grand sonettiste du siècle”. Azi, recitând volumul D-sale de versuri, am găsit că admiratorii săi confundă iubirea și colegialitatea de luptători ai unui aceluiași ideal, cu admirațiunea ce se cuvine adevăratelor opere de artă. Și iată ce m'a ispitit să 'mi notez câte-va din impresiunile mele asupra D-lui Gonst. Miile, luat ca poet.

Volumul de 190 pagini, intitulat: Versuri, mă obosesc și mă lasă rece: In prima parte (Din caetul roșiu) întâlnesc idealul socialistului trîmbițat într'un amestec de strofe care sună: „ca un glas dogit de clopot”. Idealul acesta îl cunoașteți: este distrugerea societăței actuale subt temelia unei lumi viitoare, când nu vor mai fi regi și cerșetori, bogați și calici, trântori în palate, muncitori în bordeie; când toată omenirea va fi transformată într'o familie de muncitori,— fie-care în felul său, — peste care va domni libertate, pace și frăție. Iată esența idealului, pe care socialistul l-a întrebuințat ca material poetic. In mâinile D-lui Mille materialul acesta a devenit sărac, comun și banal. Idealul, în sine, e mare și frumos; dar așa cum l-a cântat D-l Mille în versuri, a ajuns ca o marmoră de Carara din care un zidar ar fi izbutit să facă olane de case.

Toate poeziile socialiste au același fond, și care poate ar fi fost mai puțin banalizat dacă autorul știa să 'l înfățișeze într'o formă artistică, originală. Versurile D-lui Mille însă îți fac impresia celei mai ordinare proze rimate. Ele nu cântă, nu sună armonios, nu strălucesc prin imagini, n'au culoare, n'au căldură, n'au sugestie; sunt schiloade și de ghiață. Iți par o pledoarie umflată și dramatică, rostită de un socialist entusiasmat, pe o baricadă de stradă. In fața unei mulțimi numeroase. Da: versurile acestea sunt pentru mulțime; ele țipă ca o trâmbiță de rezvrătire, ele pot să înflăcăreze mințile proletarilor, ele seamănă ca un marș de entusiasm, sunând subt aripa fâlfăitoare a unui stindard roșiu. Citite însă într'o cameră liniștită, ele te plictisesc ca o ploaie măruntă și monotonă de toamnă.

Dacă D. Mille ar fi avut un talent puternic, un temperament original de artist, ar fi putut creea din acest material socialistic opere remarcabile. I-a lipsit însă toate facultățile care constituiesc personalitate unui adevărat poet. Fără cugetare protundă, fără sensibilitate, fără imaginațiune, un artist nu poate ajunge să fie de cât, cel mult, un muncitor fecund și pasabil, dar nu o figură ilustră care să rămâie. Sunt mulți uvrieri de aceștia în literatura noastră, a căror muncă zadarnică, în Franța, le-ar aduce cel puțin un câștig material, dar la noi nu fac decât să strice și să desgusteze spiritul publicului.

D. Mille a țintit să facă din poezie un mijloc pentru popularizarea idelului său de socialist. In acest sens, versurile D-sale au întâlnit mult entusiasm printre tinerii cari își fac voluntariatul în partid, ca socialiști sentimentali, până dezertează.

Din toate aceste cuvinte se poate desluși sincera și adânca mea părere de rău că D. Mille n'are talent. Dar, cine știe, poate să mi se pară astfel numai mie.

Ah! cât ași voi să mă înșel!

Share on Twitter Share on Facebook