Lazăr Șaineanu

Cartea, — despre care voi vorbi mai la vale, — a avut o ciudată sugestie asupra mea. Citind-o în liniștea odăii mele, seara, mi-am reamintit anii mei de student. Mi se părea că învăt o lecțiune, că-mi împlinesc o datorie de școlar, subt farmecul lenevos al nopței, care te împinge mai mult către visuri decât către învățătură. Dar teama că a doua zi voi da ochii cu profesorul neîndurat și puțin amabil cu lenea și visurile mele, îmi risipea aiurările imaginației, îmi statornicia atențiunea minței pe pagina cărței unde sta fixată chinuitoarea lecție. O! anii mei de-atunci !... Camarazii mei împrăștiați pe nenumăratele cărări 160 ale viețeî, — unii uîtatt, alțiî morții ! Banca mea vechie !.... Proverbialele mele absințe la limba lui Sophocle! Cum vedeți, de la început m'am împrietenit cu opera didactică a D-luI Lazăr Șăineanu, care poartă ca titlu: Autorii români mo- derni, Operile didactice însă nu se judecă cu inima, vor zice unii. Poate că se în- șeală, și cu atât mai mult cred astfel cu cât în toată lucrarea D-luI Șăineanu este o atmosferă intelectuală aleasă, o familie de scriitori cari aii scris cu multă inimă. Și de ce să nu cred că însu-șl au- torul, în culegerea de modele din au- torii români, nu s'a călăuzit de unele sensibilități și gusturi ale inimel cari conduc adese-orl, în fondul unei produ- ceri literare sati artistice, mai just decât spiritul? Cu toate acestea o analiză rece și dreaptă se impune prin însăși importanța, în sine, a unei lucrări de asemenea natură. Cartea aceasta are caracterul unei an- tologii românești. încercări de felul a- cesta s'ail mai făcut, dar tot-d'auna fără 161 ian deplin succes. Trebuie să recunoaș- tem, că în cele maî multe cazuri, căr- țile didactice sunt maî mult niște cal- culate afaceri de librărie. Profesorul care se hotărește să dea la lumină o lucrare didactică, se preocupă maî puțin de ma- terialul intelectual decât de căștigul bănesc ce il-ar putea aduce o astfel de lucrare. Asa că nu rare ori această tendință conduce chiar la neonestitățl literare, cu alte vorbe la plagierî, după €um a avut prilejul s'o dovedească în atâtea rânduri interesanta revistă din Iași; Contemporanul. Opera D-lul Șaineanu face o fericită abatere de la această regulă după cum va reeși din cercetarea de față. Autorul ne prezintă în cartea sa cele mai ilustre figuri din familia noastră de poeți și prozatori. Fie-care scriitor, în parte, are o scurtă notiță biografîcă-cri- tică și câte-va modele din operile sale. De Ia autorul unei asemenea lucrări «e cere o vastă cunoștință a literaturel țăreî sale, un spirit critic fin și pătrun- 

zător și un gust estetic ales. D-l Șaineanu 162

neanu a încercat să fie ast-fel. D-sa nu B'a mărginit a ne da câte-va note și date biografice, ci chiar aprecieri critice. In această privință d-sa a izbutit une- ori să ne dea unele note critice pline de justețe, altele încălzite de o nuanță de emoțiune sinceră, cum este aceia con- sacrată uitatului poet Cârlova; altele- însă sunt cu desăvârșire incomplecte și superficiale, cum sunt acele privitoare la Veronica Miele, de la Vrancea și alții. De eczemplu despre Veronica Miele au- torul nu ne spune decât că «e năs- cută în Iașî> și că «a scris o serie de poezii destul de reușite cari apă- rură în volum cu duoîanî înaintea morței sale*. Aceasta este o notă cri- tică menită să dea unul școlar idele des- pre versurile poete! ? Eu cred că nu. D-sa putea să ne spue ceva despre ca- racterul liric al acestor poezii, cât și despre forma lor. Acest laconism mi se pare cu desăvârșire greșit. Tot în acest sens, D. Șaineanu mai păcătuește prin aprecierea prea deasă a operilor unul scriitor dupe vederile altor critici. Socotesc 168 că ar fi fost mai bine ca D. Șai- neanu să nu fi aplicat, în aceste notițe critice, decât propriile sale vederi. In această manieră s'ar fi întrevăzut mai clar personalitatea de critic didactic a D-luî Șaineanu. O altă lacună, — și poate cea mai mare — este lipsa unor scriitori însemnați, pe care autorul a uitat să 'I pună în cartea D-sale, safi l-a înlăturat cu dinadinsul. Și într'un caz și într'altul, lacuna aceasta este gravă. In adevăr, D. Șaineanu ne spune în prefața cărțel că n'a colecțio- nat decât figurile scriitorilor în deobște recunoscute. Dar ce însemnează recu- noașterea în deobște a unul scriitor? Este ea o apreciere supremă, dreaptă și desăvîrșită? Câte mediocrități recunos- cute de obște și câte talente ignorate! Ah ! ce bizară e gloria aceasta ! Eminescu scrisese ani întregi și abia câțiva pri- eteni ÎI citeau poeziile. Când poetul își pierdu mințile, obștea '1 recunoscu. Târ- zie și tristă glorie! Autorul trebuia să ție seamă de relativitatea acestei recu- noaștere a obștel. 164 In cartea D-sale suntem foarte sur- prinși de lipsa unor autori ca D-nii Gheorghe Sion, lonescu Gion, Th. D. Speranță, Duiliu Zamfîrescu, Petrino, Mi- hail Zamfîrescu și alții. Ași fi dorit să ved în D-l Șaineanu un judecător sim- patic și drept, care să dea locul cuve- nit fie-cărul scriitor român care a adus un prinos de muncă la dezvoltarea li- teraturel noastre. Și lucru curios, D-l Șaineanu nu poate fi învinovățit de lipsă de gust literar. Din potrivă, cartea D-sale conține cele mai admirabile modele din scriitorii nos- tri. Se vede bine că autorul a depus o atențiune și plăcere rară îngrijea de-a alege tot ce putea fi mai distins. In acest sens, lucrarea D-sale, până acum, este cea mai bună. Ea are chiar aspectul unei colecțiuni de bucăți de versuri și proză, interesantă nu numai pentru un școlar, ci și pentru un cititor cult și de gust.