Când s-au întors Créțul în Țara Leșască și au părăsit scaunul și de moartea lui

Potcoavă Crețul, carile își pusése nume de domnie Ion vodă, după războiu cu noroc și de izbândă ce au făcut la Docolina, de au bătut pre oastea lui Pătru vodă, s-au întors la Iași. Deciia văzând că nu să va putea așeza la domnie, că și din Țara Ungurească să pogorâse lui Pătru vodă oaste întru ajutoriu, au părăsit scaunul și țara și cu ai săi, cu toții s-au întors înapoi pre la Soroca spre Țara Leșască.

De acolo nu-și putea afla cale pre voia sa, că pre câmpu era omeți mari, pre la Nemirov să temea de hatmanul și de voievoda Braslavschii, că-l cerca să-l prinză. Mai apoi dacă au intrat în Țara Leșască, au chiemat voievodul pre Șah și i-au zis: „Voi ați făcut un lucru mare împotriva lui crai și a țărâi, să stricați pacea cu turcul. Pentru acéia să aduceți pre Crețul și să mérgeți cu dânsul la hatmanul. El îl va trimite la craiul și voi vă veți curăți de acéa vină. Și Crețul încă va hălădui, văzându-l craiul așa de folos.” Acéste cuvinte daca au spus cazacii Crețului, el fu bucuros, gândindu-să că de va mérge la craiul, îl va ajutori spre domnie. Décii s-au dus cu dânșii la hatmanul, hatmanul l-au trimis la craiul, craiul l-au dat la închisoare și peste puțină vréme i-au tăiat capul.

Share on Twitter Share on Facebook