Când s-au lovit ostile

Décii Ion vodă au împărțit oastea sa în 30 de polcuri și la tot polcul au dat câte o pușcă, era și 80 de pușci hușnițe. Iară toată oastea lui era 30.000, fără prostime și adunătură ce era pre lângă Ion vodă. La începutul războiului zic că o samă de moldovéni să să fie închinat la turci și turcii i-au pus în frunte, de s-au oprit focul într-înșii, de au pierit cu totul. Décii cazacii cu focul, moldovénii cu fușturile arunca turcii, de nu să știia ce vor face. Văzând turcii pre moldovéni că vor să moară, decât să nu biruiască, cu multe meșterșuguri au nevoit să-i amăgească pre moldovéni, să-i ducă asupra pușcilor. Ci văzând moldovénii meșterșugurile lor, nu-i goniia mult, ce numai pănă da dos, că vediia că fuga lor este cu înșălăciune, că de mulțimea lor tot locul acopierisă. Décii lăsând turcii partea dispre cazaci, cu toată putérea s-au întors spre moldovéni și pușcile toate le sloboziia întrînșii. Ci moldovénii așa sta, cum s-ar fi gătit să moară au să izbândească. Și multă moarte s-au făcut între amândoao părțile, că nu era loc a călca pre pământu, ci pre trupuri de om. Așa mai apoi să bătiia de aproape, cât și mâinile le obosisă și armile scăpa. Acela praf să făcusă, cât nu sa cunoștiia care de care-i este, de săneațe și di trăsnetul pușcilor nu să auziia dispre amândoao părțile, nici pușcașii nu mai știia în cine dau.

Décii Ion vodă au îndireptat pre ai săi dinapoia pușcilor, să să odihnească puținel și turcii așijderea. Așa stând și privind unii la alții, au dat o ploaie mare, de li s-au muiat praful. Ci nu au fost moldovénilor nici o îndemână, că pușcile li s-au muiat, de unde avea ajutor mare s-au scăpat. Ci de-a mână le-au căutat a să bate și nu putea să sprijinească de mulțimea turcilor. Mai apoi oastea tătărască proaspătă i-au lovit de le-au căutat a da dos și tătarii a-i goni și a-i arunca. Numai pedéstrimea și oastea cea di strânsură au rămas și 300 de cazaci. Ce fiind și turcii osteniți, nu năvăliia.

Așa scăpându-să de oastea cea călărășască, Ion vodă ș-au dat glas cu cazacii, să să pédéstrească toți, că pedestrimea moldovenească, ce era adunați în dobândă decât pre leafă, era aproape de 20.000 de oameni. Și năvălind cu dânșii însuși Ion vodă, au luat pușci ușoară de la turci și legând tabăra, s-au dus înapoi și s-au tras înapoi, la un sat, la Roșcani, de s-au îngropat, unde mare nevoie avea de apă. Iar turcii, daca s-au strânsu cu toții, cu cei de la goană, i-au încunjurat, mai nainte de apusul soarelui și toată noaptea i-au străjuit, să nu iasă dintr-acela loc. Daca s-au făcut zioă, cu toate pușcile au început a bate într-înșii, ci nimica nu le strica, că să îngropasă bine în șanțuri, unde trei zile s-au apărat.

Văzând Ion vodă că flămânzesc și mor de séte și praful încă îl împuținasă, să fugă să scape, loc nu era, doară să zboare, că coprinsése turcii tot locul, gândi ca doară cu blândețe și cu jurământu făcând cu turcii, doară să va scoate de la moarte. Începu a trimite la dânșii că să va închina, de vor trimite un om ca acela ca să-i jure lui, de ce va pohti el, că-i va face pre voie. Turcii bucuroși fură la una ca acéia, decât arme și cu sânge, mai bine cu înșălăciune să-l dobândească. Așa décii trimiseră la Ion vodă, de-i jurară pre pofta lui, ca să-l ducă viu la împăratul, pre cazaci să-i lase neatinși, să să ducă de unde au venit, iară de acéialaltă adunătură să-i slăboază volnici, să să ducă la casile lor, că nu va fi paguba lui, ce a împăratului, căci sunt robi împărătești.