Certare și învățătură

Mulți vor să zică cum au fostu boierii și capetile ficléni, de au omorât pre cel mai mare, că pre cel mare Dumnezeu l-au lăsat și județul său cel ceresc pre pământu i-au datu, cum iubéște să vază judecătoriu blând în ceriu, așa să să arate blând și el pre pământu acelora ai săi și cum nu sufere Dumnezeu strâmbătatea, așa și el să nu facă altuia. Carele poate să fie om ca acela, să-și vază muierea sa silită și batjocurită și să sufere, carile nu va suspina văzând ficioara sa din sânul său, ce o au cruțat-o, să o ia și să-și râză de dânsa, carile mai apoi slujitoriu și boierinu va priimi să-i ia făméia spre pofta sa cea nestâmpărată și nu-i va gândi rău ? Ci vom putea da vină aceluia ce nu va putea suferi amarul inimii sale, că nu el, ce Dumnezeu îi semețéște pre unii ca aceia, umblători și cercetători de păcate ca acéla, ci nu ei de la sine, ci Dumnezeu i-au trimis sfârșenie, ca să nu să mai adaogă păcatul. Că cei buni vedem că s-au săvârșit bine și lăudat, iară cei răi rău s-au săvârșitu. (După cuvântul prorocului la Psalom 33, zicându: „Moartea păcătoșilor este cumplită”.)