(SIMION DASCĂLUL) Când au trimis Ștefan vodă Tomșa la Laschii voievoda Siraschii să să întoarcă înapoi. Marțin Pașcovschie cronicariul scrie:

Într-acéia vréme când au pierit Dispot vodă la Suceava, iată sosise și Albrihtu Laschi voievoda Siraschi la țermurile Sirétiului, carile veniia întru ajutoriu lui Dispot vodă cu 14.000 de oameni, ci nimica nu i-au folosit, că cumu-ș sunt léșii de să gătează princet, pănă a veni Laschi să apere pre Dispot vodă, iară Tomșa au înșelat pre Dispot vodă, de i-au împărțit oastea și i-au omorât némții și décii au bătut pre Vișnovețschi, mai apoi i-au omorât și pre Dispot. Décii înțelegând Tomșa de venirea lui Laschi, au prinsu pre căpitanul némților celor pedestri, de i-au tăiat nasul și urechile și l-au dezbrăcat de haine și l-au trimis la Laschi, să-i spuie că au pierit Dispot vodă, iar el de va mai veni, cum au pățit Vișnovețschi, așa va păți și el și cum au pățit oamenii lui Dispot, așa vor păți oamenii lui, că țara nu este fără cap, cumu-i pare lui. Iar de-i este voia să-i fie oamenii fără nas și fără urechi, cumu-i acel neamțu el să vie. Acéstea toate daca le-au spus neamțul lui Laschi, au întrebat sfat de porușnicii săi, cum va face. Ci porușnicii i-au zis lui că, daca au pierit Dispot vodă, pentru carile mergea ei să-l apere, și chieltuiala lui Laschi au pierit: „N-avem noi ce căuta, să umblăm pe la Suceava, ci să ne întoarcem înapoi”. Însă nu-și putură afla cale curată să să întoarcă, pre urmă pre unde venise să temea de vicleșug, să nu le iasă înainte oamenii Tomșii, să pață mai rău decât Vișnovețschii. Pre la Codrul Cozminului să temea să treacă de țărani, înțelegând de dânșii, să nu săciuiască pădurea asupra lor, să pață mai rău decât Albert craiu. Mai apoi ș-au aflat cale, să să întoarcă pre urmă, pre unde au venit. Socotiră de vor și ieși vrăjmașii lor înainte, să vor apăra din sinéțe și să vor sprijini din arme și vor hălădui. Carii daca s-au întors înapoi, pre multe lucruri le făcea țăranii năvală cu îmblăcie și cu coase. Ci nimica nu le-au stricat, întregi au hălăduit în țara sa, numai unul dintr-înșii au pierit. Această dobândă au făcut Laschi de la Dispot vodă, pentru mult bine ce-i făcuse și-l așezase la domnie.

Share on Twitter Share on Facebook